NOROCUL – Cu credința că va găsi comori și-a pierdut soția și copiii

Ifrem Serb era un vlajgan de roman, ca bradul. Nu prea avea insa indemana la munca. I intrase in cap ca nu se va procopsi decat numai gasind o comara. Despre cei cu stare, la care el ravnea, auzise vorbindu-se multe – intre altele – ca gasira cazane cu bani pe care-i schimbasera pe furis, si asa facusera averi frumoase. Norocul acestora nu-l lasa nici noaptea sa doarma, incat ziua se odihnea, iar noaptea sapa de zor pe la radacinile copacilor si prin locuri retrase, unde banuia ca sunt bani ingropati. Lucirea produsa in noapte de licurici sau de putregaiuri, il punea la la munca grea. Prin padurea statului sapase adevarate puturi si pivnite, dar de gasit bani, nici vorba. Cat ar fi agonisit el daca ar fi facut acea munca pe bani, sau si-ar fi lucrat pamantul propriu! Povestea cu comoara ingropata de vie, nu i-a venit in minte niciodata, de aceea a ajuns in neagra mizerie. Nevasta i-a murit din cauza lipsurilor, el a fost mobilizat in razboiul din 1916 si nu s-a mai intors, iar copilasii, lipsiti de toate, au ramas pe la usi straine. Iata unde duce trandavia si raul obicei de a te lasa in nadejdea norocului! Iata ce inseamna sa nadajduiesti intr-o intamplare si nu in munca ta!

Cuvantul „noroc” e de origine slava „naraku”, care inseamna „bunastare”. In limbajul obisnuit, prin acest cuvant intelegem o intamplare fericita, un eveniment neprevazut si aducator de bine, etc.

Cat de mult crede romanul in realitatea si eficacitatea norocului, arata multimea expresiilor: „hai noroc”, „noroc si sanatate”, „noroc si bani”, „sa ai noroc”, „manca-te-ar norocul”, „de noroc sa nu mai scapi”, „fiecare cu norocul sau”, etc. Cuvintele: „Noroc sa dea Dumnezeu”, arata aspectul crestin al superstitiei, ca: nu o putere oarba trimite norocul asupra oamenilor, ci insusi Dumnezeu.

Ar fi o greseala sa credem ca numai poporul de jos, oamenii inculti, nadajduiesc in noroc. Ghicitori sunt in ambele sexe. Localurile cu jocuri de noroc, rulete si alte locuri unde se incearca norocul, sunt cercetate, pe langa naivi, si de persoane cu oarecare suprafata sociala si intelectuala. Cel mai ispititor noroc este desigur, gasirea unei comori, a unei numaratori, cum ii zic in limbajul lor ghicitorii si tigancile, care ghicesc cu ghiocul si cu cartile.

Desi pare inofensiva, aceasta superstitie insa aduce multa paguba, numai daca ne gandim la timpul pierdut in asteptarea sau cautarea norocului, caci nu sunt putini cei care asteapta sa le vina mura-n gura. Incapacitatea, munca de mantuiala si trandavia, in orice ramura de activitate, in chip fatal aduc nemultumiri, insuccese si chiar deznadejde, care sunt puse pe seama lipsei de sansa, de noroc. Pornirea nepotolita dupa noroc are si alte urmari cu mult mai nefericite. Cati sateni nemintosi nu-si pierd micul lor avut in jocurile de noroc de prin balciuri, la cartea rosie si neagra, incat adesea politia trebuie sa intervina spre a scapa pe acei naivi din mana sarlatanilor. Dar ce sa mai vorbim de naivi, cand ne gandim ca exista oameni in toata firea, care intr-atata sunt stapaniti de patima norocului, ca-si pierd toata averea la carti, ajungand in cele din urma sa-si zboare creierii cu un glonte?! Altii au ajuns la atata orbire si decadere morala, ca si-au jucat si sotia la carti! Daca luam aminte la aceste rezultate funeste si multe altele, suntem constransi a vedea, ca norocul este o superstitie foarte primejdioasa pentru multi care se incred in el. Dovada o fac masurile destul de drastice, pe care autoritatea de stat le-a luat in potriva jocurilor de noroc.

Din Sfanta Scriptura se desprinde invatatura, ca munca cinstita si sustinuta, este conditia unei existente fericite, unei viati placute lui Dumnezeu; iar trandavia si trairea vietii prin alte expediente (mijloace nepermise), decat truda personal, sunt categoric osandite. Domnul Dumnezeu, dupa ce facu pe Adam, l-a pus in eden ca sa-l lucreze si sa-l pazeasca. Dupa caderea in gresala, i se porunceste, si prin el intregului neam omenesc, sa-si castige existenta in sudoarea fetei, muncind (Fac. 3,17-20). Sub forma unei porunci Apostolul Pavel spune ca, numai cei ce muncesc au dreptul la existenta (2 Tes. 3,10). Cu autoritate divina, acelasi Apostol dezaproba energic pe cei ce cauta a trai fara munca precisa si sustinuta, zicand: „Auzim ca unii de la voi umbla fara nici un rost, nu lucreaza nimic si se amsteca in treburile altora. Unora ca acelora le poruncim in Domnul Iisus Hristos, ca sa muncesca in liniste si sa manance painea agonisita de ei” (2 Tes. 3,11-13). Poporul israelit, cel inclinat continuu spre idolatrie, desigur ca va fi adorat si zeul norocului, caci Dumnezeu prin proorocul Isaia il mustra si-l ameninta: „Pe voi, cei ce M-ati parasit pe Mine si ati uitat numele Meu cel Sfant, cei ce faceti masa diavolului si libatiunii norocului (zeul Gad), Eu va voi da pe voi sabiei” (Is. 65,11-12).