Nu căutaţi har în nici o altă credinţă, căci adevărul se află numai în Biserica Ortodoxă

Să ne rugăm Domnului Dumnezeu pentru a trimite pacea şi mântuirea întregii lumi, pentru buna sporire a sfintelor noastre biserici şi pentru unirea tuturor [drept-credincioşilor] într-o singură turmă.

Nu vă deznădăjduiţi în necazuri şi nu vă clătinaţi în ispite. Fiţi fii credincioşi ai Bisericii Ortodoxe.

Nu căutaţi har în nici o altă credinţă, căci adevărul se află numai în Biserica Ortodoxă despre care Hristos a spus: …voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18).

Duceţi o viaţă creştină, înfrânându-vă de la tot ce poate întina sau lăsa vreo urmă rea în om. Trăiţi în pace şi armonie, fără a vă ocupa cu judecarea păcatelor şi neputinţelor altora. Iertaţi-vă unii altora greşelile, ca şi Tatăl Cel din Ceruri să ne ierte pe noi. Creşteţi copiii voştri întru evlavie. Şi, mai presus de toate, rugaţi-vă stăruitor ca Domnul să le îndrepteze pe toate spre ce este mai bine şi să ne dea ceea ce este de folos în această viaţă, dar mai ales în viaţa ce va să vină.

Noi minuni ale Sfântului Ioan de San Francisco. Despre sfârșitul lumii, Editura Egumenița, 2004

loading...

De asemenea, ai putea dori...

7 răspunsuri

  1. Tiberiu spune:

    Si daca in cer vor fi ucenici ai lui Hristos si nu numai Ortodocsi? eu nu as afirma asa despre credinta mea…
    In cartea Faptele Apostolilor capitolul 10, vs.34 si 35 -- Atunci Petru a inceput sa vorbeasca, si a zis: In adevar, vad ca Dumnezeu nu este partinitor, ci ca in orice neam, cine se teme de El, si lucreaza neprihanire este primit de El. …si sutasul Corneliu nu era ortodox…
    si in Epistola lui Pavel catre Romani Cap.14, vs.4-5 scrie astfel -- Cine esti tu, care judeci pe robul altuia? Daca sta in picioare sau cade, este treaba stapanului sau; totusi, va sta in picioare, caci Domnul are putere sa-l intareasca pentru ca sa stea. Unul socoteste o zi mai presus decat alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare sa fie deplin incredintat in mintea lui.
    Nu mai nesocotiti celelate Culte Crestine. Deoarece avem acelasi Domn si Mantuitor, dar intelegem diferit Scriptura… Asta nu inseamna ca suntem mai multe turme… la fel cum in Biserica Ortodoxa exista si oi si capre, asa exista in fiecare biserica, indiferent de denominatiune. Oile acestea care-L cauta pe Dumnezeu cu toata inima sunt o singura turma.
    Cat despre mine, eu caut neprihanirea. Si nu o caut intr-un cult sau intr-o religie, cu toate ca apartin de un cult, ci o caut in Hristos Iisus, Domnul si Mantuitorul meu, prin implinirea poruncilor Lui lasate pe paginile Sfintei Scripturii, nu prin pazirea unor legi, obiceiuri si traditii… Eu va iubesc si ma rog, si m-as bucura din toata inima sa ne intalnim cu totii pe norii cerului la revenirea Mantuitorului. (Epistola lui Ioan cap.17)
    Pacea si Dragostea lui Hristos sa va insufleteasca inimile!

    • Olga spune:

      Psalmul 57
      1. De grăiţi într-adevăr dreptate, drept judecaţi, fii ai oamenilor.
      2. Pentru că în inimă fărădelege lucraţi pe pământ, nedreptate mâinile voastre împletesc.
      3. Înstrăinatu-s-au păcătoşii de la naştere, rătăcit-au din pântece, grăit-au minciuni.
      4. Mânia lor după asemănarea şarpelui, ca a unei vipere surde, care-şi astupă urechile ei,
      5. Care nu va auzi glasul descântătoarelor, al vrăjitorului care vrăjeşte cu iscusinţă.
      6. Dumnezeu va zdrobi dinţii lor în gura lor; măselele leilor le-a sfărâmat Domnul.
      7. De nimic se vor face, ca apa care trece; întinde-va arcul Său până ce vor slăbi.
      8. Ca ceara ce se topeşte vor fi nimiciţi; a căzut foc peste ei şi n-au văzut soarele.
      9. Înainte ca spinii voştri să se aprindă, ca pe nişte vii întru mânie îi va înghiţi pe ei.
      10. Veseli-se-va dreptul când va vedea răzbunarea împotriva necredincioşilor; mâinile lui le va spăla în sângele păcătosului.
      11. Şi va zice omul: „Da, este răsplată pentru cel drept! Da, este Dumnezeu Care îi judecă pe ei în viată!

    • Claudiu spune:

      Poti sa te botezi cu botezul care S-a botezat Mantuitorul mostru? Te ai botezat cu botezul care S-a botezat El? Daca da il cauti pe El intradevar, ca El zice: cel ce se va boteza se va mantui, cel ce nu se va boteza se va osandi. E vorba de doua botezuri, cel fizic si cel spiritual, ca zice evanghelistul: si venind ei la Ioan se botezau marturisindu-si pacatele lor… si celelalte. Daca nu, nu vorbim de urmarea Lui Hristos.

  2. Tiberiu spune:

    Nu credinta intr-o religie mantuieste, ci doar credinta in Iisus Hristos, caci asa vorbeste Cuvantul lui Dumnezeu:
    Ioan 10:9 Eu sunt Usa. Daca intra cineva prin Mine, va fi mantuit; va intra si va iesi, si va gasi pasune.
    Faptele Apostolilor 15:11 Ci credem ca noi, ca si ei, suntem mantuiti prin harul Domnului Isus.
    Romani 5:9 Deci, cu atat mai mult acum, cand suntem socotiti neprihaniti, prin sangele Lui, vom fi mantuiti prin El de mania lui Dumnezeu.(… si multe alte texte)

    cel mai probabil n-o sa-mi postati comentariile, dar eu tot va iubesc, fratii mei drept credinciosi.

  3. lungu nelu florentin spune:

    Tiberiu exista un singur inteles al sfintei scripturi precum adevarul e unul singur .acest adevar n-ai sa-l gasesti decit in ortodoxie.restul sunt rastalmaciri ale adevarului deci minciuni.Dai exemple din faptele apostolilor.atunci inca nu era ortodoxia atunci se plamadea .Atunci era insusi domnul iisus cuvantul lui dumnezeu Tatal.Deci nu vorbim despre religii.vorbim despre credinta adevarata pe care am mostenito de la sfintii parinti care au primit-o de la apostoli care au primit-o de la domnul IIsus.Restul sunt inventii ale evului mediu iar mai tarziu ale americanilor din america au venit o gramada de secte care desi vorbesc de domnul iisus sunt foarte departe de adevar.mai mult sunt chiar satanici.Dai exemple de laioan10:9 si romani 5:9
    DOAR orbi nu inteleg ce scrie acolo :Ca sa il ai pe domnul iisus in tine si sa fii neprihanit prin singele lui trebuie sa te impartasesti cu trupul si sangele domnului.Aceasta se face doar in timpul sfintei liturghii ortodoxe cand painea si vinul cu adevarat se transforma in trupul si singele domnului Acestea sunt taine mari.petru prima oara s-a petrecut la cina cea de taina cand insusi domnul IIsus i-a impartasit pe sfintii apostoli Oricate doctorate teologice in afara ortodoxiei ar avea un sectar e orb in fata celui mai umil ortodox.

  4. Margareta spune:

    Biserica este Una, iar capul ei este Hristos. Aici, marturisire de credinta:

    https://graiulortodox.wordpress.com/2016/03/24/11647/

  5. BOUSQUET FLORICA spune:

    Tiberiu , foarte bine spus! „Cine are urechi, sa auda…” . Prin ortodoxie se întelege „calea cea dreapta”, dar dreapta nu poate fi calea decât daca trece prin „BIBLIE” , adevaratul cuvânt al singurului, adevarat , drept, vesnic si bun DUMNEZEU!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *