Nu contează ce ai pierdut în viaţă, ci ce ţi-a rămas

Mulţumeşte lui Dumnezeu, bucură-te şi mergi mai departe! Dacă ai căzut de pe cal şi nu te-ai ridicat atunci, să nu rămâi la podea! Orice s-ar întâmpla, sus, înapoi, sus pe cal!

Desigur că e rău, fireşte că e greu, sigur că e alta situaţia şi nu o să fie niciodată ca înainte…Priviri ascuţite, grimase, şuşoteli pe la colţuri, multe interjecţii şi puncte de suspensie… Îţi asumi, îţi faci inventarul şi mergi mai departe cu ce ştii că ţi-a rămas, indiferent că e doar o firimitură de bine. 

Cine nu a greşit niciodată cu nimic ?!

Totul se poate repara, în afară de moarte! Odată ce am murit, s-a încheiat lucrarea. Până atunci, orice se poate reface. Organismele noastre, creierele noastre, natura au capacitatea de a se restructura.

Ce ai pierdut acum, aici, vei primi/găsi în altă parte, numai să ai puterea şi mintea să vezi unde îţi creşte în altă parte, să găseşti noi poteci…

Viaţa nu e doar o simplă autostradă dreaptă, pe care să o poţi parcurge cu o viteză foarte mare, să nu îţi dai seama când ai finalizat-o şi ai ajuns la Destinaţie. Viaţa înseamnă şi drumuri accidentate, gropi, curbe, suişuri şi coborâşuri, popasuri, intersecţii, sensuri giratorii, sens unic, semafor etc. Viaţa e un drum parcurs pe îndelete, chiar dacă unii îl termină brusc, alergaţi fiind de zbuciumul colosal al lumii acesteia. Viaţa înseamnă să mergi pe partea dreaptă a drumului, să fii optimist, pozitiv, să vezi binele din orice rău, lumina din întuneric.

Să încercăm o clipă să mai ieşim din cea mai grea luptă: lupta cu noi înşine. Avem o plăcere bolnavă în a condamna, a urî, a critica, a arăta cu degetul, a ne îndreptăţi. Uităm să ne punem în pielea celui de lângă noi. Nu mai avem vreme de preţuit. Probleme sunt peste tot în lumea aceasta, de noi depinde cum ne raportăm la ele, cum comunicăm într-un limbaj comun.

Acolo unde sunt probleme sunt şi oportunităţi, dar mai ales lecţii de viaţă.

În momentele cruciale ale vieţii, omul se descoperă, se maturizează, creşte; ceas cu ceas, pas cu pas. Operaţiile pe suflet deschis le simţim, deoarece nu au anestezie, fiind clipe de întâlnire cu Dumnezeu.
Greutăţile, necazurile, suferinţele ne modelează caracterul în viaţă.  Atunci când durerea îţi curge prin vene, înveţi Adevărul vieţii. Orice făptură are o strălucire interioară, dată de Dumnezeu. Vibraţiile de orice fel pe care le trăim în lume ne învaţă că nu există „nu se poate”.

Iertând, binecuvântând, iubind orice se poate!

Nu avem suficientă credinţă, speranţă, vise, libertate interioară şi fireşte că suferim. Dar fiecare om a ars pe pământ păcatul măcar cu o lacrimă, învăţând că totul se poate repara, totul! Mai ales după ce guşti din bucuria şi dulceaţa de a ierta şi a fi iertat!

Autor: ieromonah Hrisostom Filipescu-egumenul Schitului „Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena”, Ţibucani

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *