”Nu garantăm că o să mai trăiască până dimineaţă…” (vindecată prin rugăciune după un accident îngrozitor)
Sora cumnatului meu, din Canada, a fost pur și simplu adusă la viaţă din moarte sigură de rugăciunile Arhiepiscopului loan. Arhiepiscopul a vizitat-o foarte des în spital, unde zăcea cu ambii plămâni sfişiaţi, coastele rupte şi suferind îngrozitor. Avusese un accident de maşină.
Când a fost internată prima dată în spital, avea chipul umflat ca o pernă, aşa încât nu i se vedeau ochii, dar era conştientă. Când i-am spus că Fericitul Ioan este lângă ea, şi-a desfăcut pleoapa cu degetele şi l-a văzut. Apoi i-a apucat mâna şi a apăsat-o pe buze – căci nu putea vorbi din cauza tubului din gâtul său sfâşiat. Din crăpături (ce avea ea în loc de ochi) s-au scurs lacrimi de bucurie.
După acea primă dată Episcopul a vizitat-o de mai multe ori şi ea a început să-şi revină. Odată, ne-am dus acolo şi – îndată ce am intrat în salonul comun al spitalului municipal, unde erau pacienţii care aveau nevoie de terapie intensivă – Fericitul Ioan, care încă nu auzise nimic, ne-a spus:
-Mousia este într-o stare critică acum.
Apoi s-a dus la ea, a tras perdelele şi s-a rugat vreme îndelungată la căpătâiul ei. Între timp au venit doi doctori și i-am întrebat fără ocolişuri: cât de critică este starea ei şi dacă să-i spunem fiicei sale – căreia îi ascunsesem că mama ei avusese un accident de maşină ca să nu o mâhnim prea tare – să vină din Canada? Ambii doctori mi-au răspuns:
-Vă priveşte dacă o chemaţi sau nu pe fiica ei, dar nu garantăm că o să mai trăiască până dimineaţă…
Slăvit să fie Domnul – după noaptea aceea, nu numai că a supravieţuit, ci s-a făcut şi bine şi s-a întors în Canada.
După moartea Fericitului nostru arhipăstor, mi-a scris exprimându-şi dragostea şi recunoştinţa pentru el. Mi-a spus că este sănătoasă, la un an după cele întâmplate.
Extras din Părintele Serafim Rose, Părintele Gherman Podmoșenski, Fericitul Ioan Maximovici – viața și minunile, E. Cartea Ortodoxă, București, pag. 343