Oamenii care sunt sortiţi să se întâlnească, se întâlnesc. Nu contează cât fug unul de altul. Nu contează cât refuză să se vadă

Oamenii care sunt sortiţi să se întâlnească, se întâlnesc. Nu contează cât fug unul de altul. Nu contează cât refuză să se vadă. Şi nu contează ce alte planuri au ei cu alţi oameni. La momentul potrivit, aceşti oameni se vor întâlni. Şi se vor iubi. Viaţa găseşte cele mai încurcate căi pentru a ne conduce în braţele oamenilor potriviţi… De cele mai multe ori întâi ne lasă în suflete oamenii nepotriviţi, ca să-i plângem, să le ducem dorul. Se asigură că în acest fel vom putea zâmbi frumos şi sincer alături de oamenii care ne merită şi pe care, la rândul nostru, îi merităm.

Câteodată ne vom pierde minţile şi inimile pentru oameni fără de care nu vom reuşi să ne imaginăm viaţa, iar ei vor pleca sau ne vor da motive întemeiate să-i părăsim şi pur şi simplu ne vom da seama că suntem oameni puternici şi că putem renunţa la ceea ce iubim dacă ceea ce iubim a început să fie un rău, nu un bine.

Altădată nu suntem capabili să trăim o anumită clipă şi o pierdem definitiiv, iar această clipă ne răpeşte un anume om care, poate, ar fi fost capabil să iubească. Dar noi pierdem clipa, asta pentru că avem răni nevindecate şi ne temem. Ne temem de alt eşec. De parcă eşecul ne-ar defini pe noi ca oameni, nu reuşitele, nu ambiţia, nu determinarea de a găsi fericirea.

Şi la un moment dat o vom găsi pentru că trebuie să ne alăturăm acelor oameni pe care i-am căutat de la bun început, fără să ştim pe cine căutam de fapt. Trebuie să ajungem în braţele oamenilor potriviţi, nu contează dacă pe căi scurte sau lungi, ştie ea, viaţa. De multe ori fugim prea mult de noi până să ne găsim. De multe ori ne refuzăm prea tare până ne acceptăm. Cititi mai multe aici.