Omenirea a ajuns la destrăbălarea ei supremă! S-a ajuns la sfârșitul existenței acestei creații!

Vestimentația a stârnit mereu interes și sminteală în sufletul creștinului din zilele noastre! Moda zilelor noastre parcă și-a stricat caracterul! Apariția hainelor pare destul de agitată! Oare încotro ne îndreptăm? Aceasta pare a fi o problemă atunci când ne uităm la îmbrăcămintea care pare a fi produsă pentru a acoperi goliciunea trupului! Deci scopul hainei pare a fi acoperirea goliciunii!

Haina zilelor noastre și-a pierdut din scopul ei! Dar mai bine spus că și-a schimbat scopul în totalitate! Dacă în vechime părinții noștri își preparau haine pentru a-și acoperi goliciunea trupească, păcatul, acum haina nu mai are ca scop pe cel din vechime. Oare de ce ne-am abătut de la modul de preparare a hainei. Pentru ce Dumnezeu i-a îmbrăcat pe cei doi oameni dintru început: „Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii lui îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat” Facere cap. 3. Omenirea a ajuns la destrăbălarea ei supremă! Mai mult nu se poate destrăbăla! Nu înzadar se spune că trăim vremurile apocaliptice. S-a ajuns la sfârșitul existenței acestei creații! Priviți care era scopul hainei pentru Adam și Eva! Și care este scopul hainei lui Adam și Eva din zilele noastre?

Te înfricoșează îmbrăcămintea omenirii stricate de păcat! Parcă tot mai mulți și mai mulți sunt cei ai păcatului și al modei păcătoase decât cei ai adevărului și a portului bineplăcut Domnului. Nu trebuie să ne înspăimântăm căci trăim, la acest început de secol al XXI-lea, într-o lume miraculoasă: căci nu e oare totul un miracol? Într-adevar, se vorbeste de miracol economic, de miracol informatic sau chiar, paradoxal, de miracol al științei, al tehnicii, al medicinei. Iar, dacă ar fi să dai crezare presei, în fiecare zi se întimplă miracole: cutare a evitat, „ca prin minune”, un accident și e „o minune” că n-au fost mai multe victime în cutare cataclism natural! În realitate, folosirea abuzivă a termenului vine din faptul că el a fost golit de semnificație prin excluderea a ceea ce constituie însăși natura sa: cauzalitatea sa divină sau, mai general, inserția sa într-un context religios. Însă toate și-au îmbrăcat o haină falsă decât cea reală a adevărului. La fel și portul a suferit această schimbare de natură! La început „haina” era cuprinsă de o lumină a frumuseții. Pentru că ascundea ceva. Și acel „ceva” preyenta un foarte mare interes! Acum dimpotrivă haina nu mai este valoroasă, deși costă destul de scump! Cuvântul „moda” a pierdut frumusețea îmbrăcămintei! Cu alte cuvinte între modul în care ar trebui să ne îmbrăcăm şi modul în care ne îmbrăcăm, este cale lungă. De ce ? Pentru că deşi nenumarate sunt căile Domnului societatea în care ne „consumăm” existenţa nu a intenţionat să ne îndrume spre una dintre acestea, considerând că Domnul nu mai are loc în evoluţia omenirii. Ba mai mult, de teamă să nu piardă în faţa Lui, a hotărât să Il ascundă în inima trecutului, a bunicilor şi a prezentat-o altfel în fața lumii demodate de sentimentul creştinesc.

Ramura cea mai afectată de această evoluție a hainei a fost cea a îmbrăcămintei femeii! Ramura aceasta a suferit cea mai mare dereglare de natură în domeniul hainei! Pentru a putea înțelege unde a fost slăbiciunea în păstrarea existenței frumuseții de haină modestă, trebuie să coborâm până la inima unei femei pentru a vedea ce a putut să determine trecerea aceasta mare de la „haina modestă și decentă” la una „smintită și destrăbălată”. Și dacă am sta să gândim mai bine, nu cred că haina și-a pierdut scopul ci inima femeii a slăbit în ființa ei! Inima femeii a suferit schimbări de conținut! Să înțelegem mai bine să ne gândim la cuvintele : „Nu aerul se strică ci omul poluează”. Nu haina și-a schimbat scopul existenței ci omul i-a schimbat orientația. Nu o mai folosește pentru a ascunde goliciunea ci pentru a o păstra cât mai mult goală. Înțelegând aceasta putem să înțelegem și problema emancipării cu care se confruntă societatea în zilele noastre! Și toate acestea sunt din cauza acomodării omului cu păcatul! Sufletul care rămâne în curăție(să avem ca exemplu chipul Maicii Domnului și portul ei) nu poate să se abată schimbând ordinea stabilită de Creator.

Revenind la cazul hainei femeiești mai vreau să adaug ca o mică paranteză spunând că o altă problemă este acea a însușirii de haină bărbătească a femeii! E o încălcare a voii lui Dumnezeu care este destul de clară : „Femeia să nu poarte veşminte bărbăteşti şi nici bărbatul să nu îmbrace haine femeieşti, că tot cel ce face aceasta urâciune este înaintea Domnului Dumnezeului tău” Deuteronom 22 :5, „Căci dacă o femeie nu-şi pune văl pe cap, atunci să se şi tundă. Iar dacă este lucru de ruşine pentru femeie să se tundă, ori să se radă, să-şi pună văl” I Corinteni 11:6. Așadar putem deduce şi singuri firescul uman pe care ar fi trebuit să-l păstram ca nu cumva unii dintre noi să îl adopte, în urma unei întâlniri pur întâmplătoare cu poruncile Domnului.

Toate aceastea sunt lucruri ieșite de sub control. Omul a uitat scopul său și prin aceasta nu înțelege care ar fi adevărata activitate a sa. Ca și femeie aș spune că am pierdut gustul adevărului odată cu gustarea din măr! Oare de ce nu am putut să rămânem ascultătoare față de Domnul și de cel pentru care am fost create ? Astfel rămânând în adevărul absolut! Dar se poate scumpele noastre să ajungem din nou la acel punct de unde am căzut! Convinsă fiind de faptul că niciodată nu voi purta fustă, poate doar la biserică, atunci când mă voi căsători, am început să caut cândva în sufletul meu rădăcina acestui gând care nu are nimic de a face cu Sfanta Scriptură. Răspunsul este: contemporaneitatea; mai explicit, vremurile acestea care promovează, provocările, senzualitatea, lipsa ruşinii şi „trăirea clipei”. Ce pot înseamna toate acestea decât renunţarea la moralitate, la etică şi bune moravuri?

Fetelor, să fim puţin sincere cu noi. Am învățat să-L eclipsăm pe Dumnezeu prin priorităţile nostre „vestimentare” (Ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place). De fapt cine am vrea să ne placă atunci când adoptăm un stil vestimentar oarecum provocator? Dacă nu îl consideram astfel, atunci să ne punem ochii bărbaţilor şi să ne privim: blugi mulaţi, tocuri, un tricou puţin decoltat, lăsând misterul să evadeze în mintea celor ce ne privesc. Vorbesc la persoana I plural pentru a nu vă simţii singure. Eu nu pot spune ca m-am îmbrăcat provocator, dar suficient de inadecvat încat să primesc un zambet de admiraţie; o admiraţie ne la locul ei.

Deschidem televizorul, cel mai bun şi la îndemână „îndrumător” al vieţii şi ce vedem: tot felul de sfaturi, îndemnuri pentru a ne simţii „femei”, „libere”, „dorite”? A te simţii bine dezbrăcată, nu ţi se pare ceva bizar? Ia să ne gândim puţin spre câte păcate ne îndeamnă această libertate a provocărilor, a atenţiei?

Păi pe mine aceste păcate m-au îndreptat spre judecata celorlalţi din jurul meu; şi un exemplu foarte bun ar fi luarea în râs a unei colege de bancă din gimnaziu pe care nu o înţelegeam de ce vine la şcoală îmbrăcată cu fuste lungi până în pământ. Culmea era că atat mama cât şi cele trei surori ale sale se îmbrăcau la fel. Trist este faptul că răspunsul nu l-am găsit în familia mea; a trebuit să caut singură, aşa că aveţi grijă ce fel de „cineva” veţi ajunge pentru copiii voştri. Nu este suficient să obişnuieşti un copil să meargă la biserică fără a-l învăţa intenţiile Domnului. În zadar mă trimiţi în Franţa, dacă nu cunosc limba franceză. O pot învăţa şi la 20 de ani, dar mai greu mai ales că sunt singură.

Mândria nu se lasă mai prejos! Ea ţine isonul acestui val al patimilor profitând de slăbiciunea pe care o avem în faţa păcatului. Decât sa vărsam vina pe naivitatea Evei, mai bine ne-am îngriji de timpul pe care îl mai avem pentru a ajunge pe uscat, la malul firescului uman. Poate că nu ţi-ai dat seama, dar mă mândream. Cu ce? Nu ştiu! Nu mă preocupă acesta întrebare. Cert este că mă simţeam bine în „pielea mea”. Acea stare de „bine” aducea priviri înţepătoare, sentimente de superioritate, egoism, invidie şi concurenţă. Enumerând toate acestea înţelegeţi ce fel de „bine” mă acaparase.

Ce credeţi că am hotărât? Să-mi tai lungul nasului; dar nu înainte de a mă analiza. A trecut ceva vreme pâna am început să simt cu adevărat gustul cuvântului dumnezeiesc. Mă rugam pentru a fi luminată, dar în zadar! „Doamne de ce nu mă asculţi”? Nu mi-a răspuns. Ce înseamnă atunci când Dumnezeu nu îţi oferă ceea ce îi ceri? Te învaţă să ai răbdare! „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva” I Corinteni 6 :12; Atunci mi-am întors faţa către Domnul şi am zis: „Doamne, te rog din suflet să mă ajuţi să primesc tot ceea ce îmi oferi, pentru că toate îmi sunt de folos pentru mântuire”. Şi am pornit pe calea rugăciunii (pe care deşi o urmam de când am început să vorbesc nu-i înţelegeam sensul), a lacrimilor, a pocăinţei, a intenţiei de a schimba ceva în bine, a puterii de a renunţa la educaţia mass-mediei, a sentimentului de ruşine în faţa celor care în cele din urmă vor ajunge să mă descalifice din concursul inimii lor. Dar nu rușinea din această lume mă va distruge total ci rușinea pe care Domnul o va preyenta în fața Dreptului Judecător : „ Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri”.

Am să încep spunându-vă un adevăr deseori respins şi acela că portul femeii zilelor noastre a decăzut semnificativ. Există femei conştiente de acest lucru, dar se lasă prinse in mrejele „trendului”, a tinereţii ce „trebuie trăită”, urmând ca trupurile lor să ajungă asemeni produselor din magazin: care mai de care mai ofertant; şi femei care resping total rânduială bisericească, considerând că aceasta este o pierdere de vreme, un centru destinat bătrânilor plictisiţi de viaţă, care îşi consumă ultima sută de metri sub tutela rugăciunilor. Ori acest lucru este foarte dezamăgitor pentru acest gen de persoane. Ele caută să-și motiveze activitatea lor păcătoasă!

Haina simplă ne înclină uşor privirea spre pământ, ne şterge intenţiile minţii de a cerceta faptele altora, ne face mai atenţi cu propriile noastre limite. Haina simplă nu ne provoacă şi nu dă ocazia ispitirii celorlalţi în mândrie, concurenţă, bani sau desfrâu. Fusta ne aseamănă cu Maica Domnului, iar capul acoperit în biserică ne reaminteşte de supunerea în faţa Domnului şi ascultarea soţilor noştri.

Să încercăm să înțelegem care a fost adevăratul sens pe care l-a lăsat Creatorul hainei creației și să vedem ce a dorit El să ne spună prin portul decent! Să rămânem mereu în sensul cel mai frumos și real al omenirii pentru a nu-i pierde frumusețea cea originală ! Lucru pe care societatea noastră îl și aplică! Să fugim de ceea ce dorește diavolul să ne învețe căci toate acestea sunt împotriva Creatorului ! Să rămânem în rugăciune și cu mintea lucidă la haina noastră cea decentă ! Și încă, ceva ca și încheiere, să avem grijă și de haina cea lăuntrică ! Mulți au uitat și de ea, sau dacă o au nu corespunde cu cea care ar fi bineplăcută Domnului! Așa să ne ajute Dumnezeu.

Surse: ortodoxliber.wordpress.com, Lumina pentru candela din suflet