”Omul (…) dispune (…) doar de clipa prezentă (…) Trezeşte-ne, Doamne, trezeşte-ne.” – ”Despre amintirea morții”, Arhim. Ioan Krestiankin

foto: nelupaunescu.blogspot.ro

Dragi prieteni, timpul vieţii noastre reprezintă tezaurul nostru, în care adunăm. Dar cine dintre noi se mai gândeşte la valoarea timpului? Aproape întotdeauna omul îşi îndreaptă gândurile în viitor, uitând că dispune în realitate doar de clipa prezentă, următoarea nefiind în stăpânirea lui. Irosind necugetat timpul prezent sau folosindu-l pentru păcate, noi omorâm timpul, pierdem valoarea vieţii omeneşti.

Atât de des, în momentele de mustrări ale conştiinţei, noi intenţionăm să începem de mâine să facem fapte bune, să renunţăm la păcat în viitor şi să ne pocăim la sfârşitul vieţii. Dar „mâine” există în fiecare zi, iar sfârşitul vieţii ni se pare tot mai îndepărtat şi din intenţiile noastre bune noi ne pavăm drumul spre iad. Căci, din păcate, s-ar putea să nu ajungem să trăim viitorul, ci, deodată, fiind privaţi de el, să ne trezim în faţa veşniciei.Oricum, veşnicia este inevitabilă! Dar oare cum va fi ea?

Să nu uităm, dragi prieteni, că nimeni dintre cei ce au trăit înaintea noastră nu a putut şi că niciunul dintre noi nu va putea să-i spună morţii care a venit: „Aşteaptă! Pleacă, încă nu vreau să mor! Încă nu sunt pregătit să mor”. Nimeni nu şi-a putut amâna sau opri propria moarte. Crudă şi neînduplecată, cel mai adesea nedorită, ea îşi împlineşte menirea, descoperindu-ne valoarea adevărată a vieţii noastre şi a celor realizate de-a lungul ei.

Himerele bunurilor stricăcioase, care îi înşală pe cei care vieţuiesc pentru o vreme în hanul pământesc, se vor risipi în momentul morţii şi visul cel înşelător se va sfârşi.Atunci se va dovedi a fi bogat cel care acum, în momentul prezent, în acest minut, se îmbogăţeşte în Dumnezeu. […]

Primul lucru, la care ne îndeamnă Domnul neîncetat, este aspiraţia spre adevăr, setea de adevăr şi cunoaşterea voinţei lui Dumnezeu în privinţa propriei persoane. Fiii luminii sunt născuţi din Duhul şi sunt plini de El, de aceea ei şi trebuie să aducă roadele Duhului: să trăiască în bunătate, în iubire, în dreptate şi în adevăr. Deşteptaţi-vă din somnul morţii, ridicaţi-vă din faptele voastre care vă omoară duhul şi apropiaţi-vă de Domnul cu credinţă, iar El va învia sufletele voastre şi le va lumina cu lumina adevărului.

Cu adevărat, doar viaţa în Dumnezeu continuă dincolo de mormânt.

Dragii mei, haideţi să trăim în Dumnezeu! Trebuie să trăim în Dumnezeu! Pentru aceasta trebuie să devenim creştini autentici, aşa cum vrea Domnul să ne vadă şi cum Sfânta Scriptură ne îndeamnă să fim.

Cel mai important lucru la care ne îndeamnă Apostolul Pavel este: „nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă“ (vezi Ef. 5,11), voi, creştinii, fiţi lumina lumii prin viaţa voastră dreaptă. Prin viaţa voastră sfântă, demascaţi lumea şi răutatea ei. Lumina vieţii voastre este chemată să lumineze în întuneric nu prin cuvinte, nici prin ame­ninţări, aşa cum încearcă uneori să procedeze unii, provocând un rău mai mare, ci prin trăirea sfinţeniei. Dar cât de atenţi ar trebui să fim faţă de propria viaţă, cât de înţelepţi, cât de rapizi în pocăinţă.

Dreptule, împlineşte dreptatea, adună roadele unei vieţi cu adevărat credincioase pentru viaţa veşnică. Adună, înmulţeşte doar această bogăţie; luminează-i pe ceilalţi, mângâie-i şi hrăneşte-i. Fie ca orice om pe care ți-l va trimite astăzi Dumnezeu pe drumul vieţii tale să devină cel mai important, cel mai scump dintre toţi. Incălzeşte-i sufletul cu focul dragostei tale, acesta este secerişul care aduce rod în veşnicie.

Şi nouă, la rândul nostru, oamenii ne-au oferit căldură, dragoste şi atenţie. Păstraţi-le pe toate acestea în suflet, rugându-vă cu recunoştinţă pentru cei care v-au fost binefăcători – aceasta este roadă duhului şi secerişul vierii.

Aşadar, prieteni, să ne spălăm de păcate în timp util, să ne curăţim cu lacrimi şi prin mărturisirea nelegiuirilor noastre. Să dobândim prin efortul vieţii noastre harul Sfântului Duh, care ne deschide porţile spre locaşurile cereşti. Să folosim orice bun pământesc pentru a le primi pe cele cereşti, prin milostenii oferite cu o inimă milostivă şi iubitoare. Să ne folosim viaţa pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, pe noi înşine şi pentru a ne pregăti soarta în veşnicie. Deci,să nu pierdem timpul.

Voi termina această predică cu cuvintele Sfântului Ignatie*: „Exilaţi ai raiului! Nu pentru chefuri, sărbătoriri sau pentru jocuri ne aflăm pe pământ, ci pentru a omorî prin credinţă, pocăinţă şi cruce moartea care ne omoară şi pentru a redobândi raiul pierdut”.

Doamne, înmulţeşte-ne credinţa!

Trezeşte-ne, Doamne, trezeşte-ne.

(din: Arhim. Ioan Krestiankin, Unui fiu duhovnicesc necunoscut, Editura Doxologia, 2016

sursa: cuvantul-ortodox.ro