Omul lui Dumnezeu, ai meritat această grea pedeapsă dacă nu pentru acea fărădelege, însă fără îndoială pentru celelalte fărădelegi ale tale

Spui că nu eşti vinovat de lucrul pentru care ai fost condamnat, într-o încăierare de noapte a fost omorât pe stradă un om. Ucigaşii au fugit, iar tu te-ai nimerit întâmplător în apropierea mortului când a venit poliţia. Te juri că ai fost osândit nevinovat. Acum te tânguiești de nedreptatea omenească. După prima ta scrisoare, te-am rugat să-mi mărturiseşti toată viaţa ta. Şi ai făcut aceasta. După ce am citit a doua ta scrisoare, am strigat: „Păi ai meritat-o!”

Omul lui Dumnezeu, ai meritat această grea pedeapsă dacă nu pentru acea fărădelege, însă fără îndoială pentru celelalte fărădelegi ale tale. Judecătorul Atotvăzător a văzut celelalte, numeroase, fărădelegi pe care le-ai făcut de-a lungul întregii vieţi, dar după mila Sa şi după metoda Sa cunoscută le-a ascuns de martorii omeneşti, aşteptând pocăinţa ta. Tu însă nu te-ai pocăit, nici nu te-ai mărturisit, nici lui Dumnezeu nu te-ai rugat, nici nu te-ai împărtăşit. Dimpotrivă, ai continuat să faci rău în taină, şi erai gata să ucizi pe oricine te-ar fi împiedicat în faptele tale necinstite. Numai pentru sălbăticia faţă de soţia ta, şi meritai închisoarea. Ea nu te-a dat în judecata pământească. Tânguirile ei au ajuns însă înaintea Veşnicului Judecător. Ca să te abată de la toate căile tale cele rele şi să te îndrepteze pe calea dreptăţii; ca să îţi amintească de suflet şi de moarte şi de înfricoşata Judecată a lui Dumnezeu: de asta te-a adus Făcătorul destinelor în acea noapte la locul fărădelegii. Şi ai fost prins de oameni şi osândit la robie de către oameni.

Cazul tău îmi seamănă cu cel al unui mare sfânt creştin, Efrem Sirul. În tinereţea sa, Efrem a păcătuit mult, dar n-a fost osândit pentru nici unul dintre păcate. S-a întâmplat, totuşi, ca hoţii să fure oaia unui vecin. Vecinul l-a învinuit pe Efrem – şi Efrem, cu totul nevinovat de acel furt, s-a trezit la închisoare. Amărât de nedreptatea omenească, Efrem a început să plângă şi să se tânguiască înaintea lui Dumnezeu. Pe când zăcea însă în închisoare dimpreună cu mulţi alţi făcători de rele, a intrat în vorbă cu ei. A întrebat la rând pe fiecare pentru ce a ajuns în temniţă. Unul i-a zis una, altul alta. În păcatele lor, Efrem şi-a recunoscut propriile păcate, pentru care nimeni nu îl pârâse, nici nu îl osândise. Şi duhul lui s-a deşteptat, şi a cunoscut că ajunsese la închisoare nu pentru oaia furată, ci pentru celelalte multe fărădelegi ale sale. Şi s-a pocăit Efrem cu inimă înfrântă înaintea lui Dumnezeu pentru toate fărădelegile sale. Şi a început să-L roage plângând pe Dumnezeu să-i ierte păcatele cele tăinuite, mulţumindu-I totodată că a fost aruncat în temniţă pentru ceea ce nu făcuse. Şi grabnic a fost slobozit ca nevinovat. Această întâmplare însă a pricinuit o întorsătură deplină în sufletul lui Efrem. Închisoarea l-a primit păcătos, şi l-a slobozit sfânt. Pace ţie şi sănătate de la Domnul!

Ep. Nicolae Velimirovici – Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Ed. Sophia