Păcatele lumii moderne: CHIRURGIA ESTETICĂ
Chirurgia estetică este în mare parte legată de păcat. Satisfacerea dorinţei femeilor de a întineri, de a deveni atrăgătoare cu scopul de a trezi plăcerea bărbaţilor (sâni de silicoane, înlăturarea ridurilor de pe faţă, a stratului adipos de pe abdomen, fese, etc) ţine de încurajarea patimilor. Nemulţumirea de exteriorul său este firească pentru om, mai ales în crizele legate de vârstă: evoluţie accentuată sau involuţie legată de îmbătrânire. De menţionat însă este că la majoritatea oamenilor sănătoşi aceste gânduri nu ocupă locul dominant în ierarhia valorilor vitale.
Femeile frumoase de cele mai multe ori nu sunt mulţumite de exteriorul lor şi-l strică prin folosirea cosmeticii, după modelul oferit de revistele de modă (standardul de la Hollywood), sau apelarea la chirurgii plasticieni. În general frumuseţea feminină, ca şi lipsa acesteia, reprezintă o grea încercare dacă nu există credinţă în Dumnezeu. Fata urâtă nu se poate mărita şi crea o familie dorită, fata frumoasă se poate mărita, chiar de mai multe ori. Pentru o fată frumoasă, oricât ar părea de paradoxal, frumuseţea poate deveni un blestem. Chiar şi îngerii din ceruri au fost ispitiţi cu frumuseţea, măreţia şi slava cu care i-a înzestrat Dumnezeu: se vor încânta ei oare de sine sau vor rămâne devotaţi Domnului? În lipsa unei patologii evidente, adresarea la chirurgul plastician este un păcat. Ce este pentru noi demn de închinăciune: Domnul nostru Iisus Hristos şi icoana Lui sau imaginea noastră în oglindă? Răspunsul la această întrebare defineşte totul. Să ne amintem: nebunii pentru Hristos se străduiau în fel şi chip să-şi ascundă frumuseţea şi darurile cu care i-a înzestrat Dumnezeu, doar ca să nu se bucure cu slavă printre oameni; femeile nebune pentru Hristos îşi ungeau faţa cu cenuşă, se doseau în colţuri întunecate, astfel ascunzindu-şi frumuseţea trupului şi a feţei, luminate de Duhul Sfânt. Adresându-se către farisei, Domnul Iisus Hristos spunea: “Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie “ (Mt.23,25). La corecţiile cosmetice care nu contravin învăţăturii creştine se referă: corectarea chirurgicală a pavilionului urechii (întrucât acest defect crează dificultăţi pentru o fată în dorinţa de a forma o familie, poate fi un obiect al şicanelor din partea semenilor); corecţia deformărilor exterioare ale nasului în urma unei traume (întrucât în cazul unei astfel de traume este afectată funcţia respiratorie a nasului); corecţia cicatricelor, îndreptarea deformaţiilor feţei, capului şi abdomenului de etilogie traumatică.
Pr. Victor Curcă – Credinţă creştină ortodoxă şi medicină
Sursa: luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com | Sursa foto: aici