Pâinea stropită cu vin impropriu numită „sfinte Paști” se numește corect ARTOS PASCAL

Conform Tipicului manastiresc, la Liturghia pascala, in fata icoanei Mantuitorului, pe o masa se pune o paine („artos”), care are imprimata pe ea icoana Invierii [I]. Inainte de Otpustul Liturghiei, aceasta se binecuvanteaza prin rugaciunea speciala din Liturghier (numita: Rugaciune la binecuvantarea painii, [care se numeste in popor „Pasti”][II] in Sfanta Duminica a Pastilor) si se stropeste cu agheasma, apoi toata Saptamana Luminata este purtata in procesiune la masa fratilor, iar in Sambata Saptamanii Luminate, artosul se frange si se da fratilor spre mancare[III]. Purtarea acestei paini la trapezele manastiresti Il simbolizeaza pe Hristos cel inviat si prezent la masa fratilor pe parcursul intregii Saptamani Luminate, asa cum si „Panaghia” (o prescura inchinata Nascatoarei de Dumnezeu) o reprezinta pe Maica Domnului care sta la masa cu fratii in zilele de duminici si sarbatori. Este o dimensiune pierduta chiar si in manastiri, iar in parohii nici n-ar avea de ce sa fie instituita sau pastrata formal[IV].

In practica liturgica romaneasca insa, „artosul pascal” este de obicei confundat cu painea si vinul ce se binecuvinteaza in Sambata Mare si care, in mod eretic (!), sunt numite „Pasti”.

Dupa cum se stie, Liturghia din Sambata Mare, a Marelui Vasile, se face unita cu Vecernia si ea trebuie savarsita in orele de dupa masa. Tipicul Manastirii Sf. Sava prevede ca dupa Liturghie clericii si credinciosii sa ramana postind in biserica[V], pentru a asculta citirile din Faptele Sfintilor Apostoli, care trebuie lecturate integral pana la inceputul Utreniei pascale de la miezul noptii. Pentru intarirea trupeasca, inainte de Otpustul Liturghiei de Sambata se face binecuvantarea painilor si a vinului prin rugaciunea obisnuita de la Priveghere[VI] („de la Litie”), omitand cuvintele “grau” si “untdelemn”[VII]. Dupa binecuvantare, aceasta paine inmuiata in vin se mananca chiar in biserica spre intarirea trupului (nu pur simbolic), dar fara a avea ceva comun cu Pastele. Ea are rolul painii si vinului care se binecuvinteaza si se consuma ca intarire trupeasca, la fiecare Priveghere (cand e numita, in mod eronat „litie”[VIII]).

Asa cum ne arata istoria, romanii ortodocsi, pe parcursul intregii vieti, se impartaseau foarte rar sau chiar deloc (!), luand doar la Pasti paine binecuvantata pe care o numeau (si o mai numesc) “pasti”. Iata ce scria mitropolitul Neofit Cretanul despre practica sacramentala romaneasca din prima jumatate a secolului al XVIII-lea (si nu numai): „Cei mai multi din norod nici ar fi stiind ce este Sfanta Priciastenie [Impartasanie], ci numai la ziua Sfintelor Pasti ar fi mergand la biserica si nu doar ca sa asculte slujba Sfintei Liturghii si sa se impartaseasca cu Sfintele Taine fiind mai inainte spovediti si gatiti pentru aceasta Taina Sfanta, ci numai ca sa ia paine si vin, paximan[IX] ce se numeste de voi Pasti, iar altii cu ani indelungati nu s-au spovedit, si altii iar in toata vremea vietii lor, dupa cum am inteles, Spovedania si Sfanta Priciastenie [Impartasanie] ce este nu o stiu, fara decat alearga in ziua de Pasti pe la bisericile lor de iau atunci acea paine si acel vin nesfintit sau iau agheasma, numind ca este Pasti”[X].

Cutremuratoare este nu numai marturia istorica, ci si faptul ca acest ierarh, ajungand mitropolit al Tarii Romanesti (1738-1753), i-a amenintat cu excomunicarea pe credinciosii romani, in caz de neindreptare a acestei „rataciri” si „caderi in pierzanie”. Nici pana astazi lucrurile nu s-au indreptat, ba chiar au degradat si mai mult, inclusiv prin girul ierarhiei superioare, care de asemenea numeste acea paine stropita cu vin – „Pasti”. Aceasta contrar textului biblic care zice ca “Pastele nostru este Hristos” (I Cor. 5:7). Deci „Pasti” (in sensul de hrana) poate fi numit doar Trupul si Sangele lui Hristos si nimic altceva. In prezent mirenii totusi se impartaseste mai des, inclusiv la Pasti, dar continua sa numeasca “pasti” painea binecuvantata in ajun sau chiar in ziua de Inviere[XI]. In concluzie: rugaciunea „artosului” se va citi doar in manastirile care practica aceasta traditie veche descrisa mai sus; painea si vinul se vor binecuvanta doar acolo unde se respecta traditia privegherii pascale de sambata seara, fara ca aceasta sa fie (numita) „Pasti”; in schimb toti sunt chemati sa se impartaseasca atat in Sambata, cat si in Duminica Pastilor, cu Trupul si Sangele lui Hristos, care este adevaratul Pasti.

[I] Despre faptul ca „artosul” trebuie sa aiba icoana imprimata pe ea vorbesc si cuvintele rugaciunii, in care se face aluzie la sarutarea acestei paini, de fapt a icoanei Invierii imprimata pe ea.
c
[II] Aceasta paranteza (patrata) este un adaos recent al Liturghierului romanesc.

[III] „Sfintenia” artosului pascal, mai ales acolo unde el este numit „Pasti”, a fost exagerata inclusiv unei cereri din rugaciunea de binecuvantare a acestei paini, in care se spune: „alunga de la noi, cu puterea Ta, toata boala si neputinta, dandu-ne la toti sanatate”. O paine care ii ajuta pe credinciosi in astfel de probleme este, din pacate, mai „atractiva” decat impartasirea cu Trupul si Sangele lui Hristos, care este „spre viata de veci”. Se creeaza impresia ca viata vesnica nu-i intereseaza pe „consumatorii si traficantii de sfintenie”, daca e sa-l parafrazam pe Sf. Grigore Teologul.

[IV] М. ЖЕЛТОВ & Ю. РУБАН, Артос // ПЭ, vol. 3, pp. 470-472.

[V] Deja Canonul 66 Apostolic, apoi si 55 Trulan precizeaza ca Sambata Pastilor, spre deosebire de celelalte sambete de peste an, este zi de post aspru.

[VI] Despre toate acestea a se vedea monografia magistrala a lui Gabriel BERTONIЀR, The Historical Development of the Easter Vigil and Related Services in the Greek Church, Roma, 1972 (OCA 193), p. 158.

[VII] Initial graul si untdelemnul erau binecuvantate o singura data pe an, ca „parga a firii”, odata cu depozitarea lor in hambarul manastirii; analogic cu practica binecuvantarii strugurilor la Praznicul Schimbarii la Fata (cf. Н. УСПЕНСКИЙ, Чин всенощного бдения, Москва, 2004, pp. 199-200.). In restul anului, asa cum avem si in cazul dat, se binecuvanta doar painea si vinul. Consideram ca aceasta practica este mai corecta si ea trebuie repusa in uz.

[VIII] „Litia” este slujba care se face la mijlocul Vecerniei Mari in pronaosul bisericii in cadrul Privegherii, iar „binecuvantarea painilor” este o slujba distincta, separata de prima prin Stihoavna Vecerniei, si consta dintr-o singura rugaciune ce se rosteste abia la sfarsitul Vecerniei in naos. Faptul ca aceste doua elemente liturgice se fac de fiecare data impreuna, i-a facut pe crestinii si chiar clericii mai simpli sa le numeasca pe ambele „litie”, si chiar painea cu vinul ce se binecuvinteaza la cea de a doua slujba au primit acest nume absolut nefiresc.

[IX] In limba greaca cuvantul „paximadi” inseamna pesmet.

[X] Cf. Ioan ICA jr., Impartasirea continua cu Sfintele Taine, Sibiu 2006, p. 7.

[XI] In Basarabia se zice „pasca” la cozonacul cu branza care se binecuvanteaza in ziua de Inviere dupa Liturghie. Aceasta „pasca” este mancata acasa pe parcursul Saptamanii Luminata, dupa anafura si agheasma, dar inainte de celelalte bucate.

Sursa: teologie.net