Până unde ajunge prostia? Țăranii din Dolj dezgroapă morţii şi le ard inimile, de teamă să nu devină strigoi: „Tata era strigoi, mă bântuia de m-am îmbolnăvit“
Sătenii din comuna doljeană Amărăştii de Jos recunosc că le ard inimile persoanelor decedate, de frică să nu se transforme în strigoi. Oamenii susţin că mai multe familii din localitate au fost bântuite de rudele trecute în lumea de dincolo.
Oamenii au declarat că sunt sortiţi să se transforme în strigoi persoanele care se nasc cu chitie sau morţii nepăziţi peste care au trecut câini, pisici sau şoareci. Sătenii din comuna doljeană Amărştii de Jos recunosc cu mâna pe inimă că sunt convinşi că există moroi, iar în localitatea lor de-a lungul anilor tot mai multe persoane au fost dezgropate la puţin timp de la înmormântare. Unele au fost găsite cu sânge la gură, altele întoarse într-o parte, iar altele cu cearşaful în gură. Toate au trecut prin acelaşi ritual sinistru: inima le-a fost scoasă şi arsă sau le-a fost înfipt un ţăruş în inimă.
„Doamne fereşte să te bântuie un strigoi. Se întorc acasă şi fac rău persoanelor dragi. Nu scapi de ei decât dacă le arzi inima şi arunci cenuşa în opt colţuri. Poţi să le înfingi şi un ţăruş în inimă, dar în majoritatea cazurilor se apelează la prima variantă. La noi în localitate au fost mai multe persoane care s-au transformat în strigoi şi au mers acasă la familie şi le- au terorizat. Vin şi troznesc totul prin casă, iar rudele nu mai au linişte absolut deloc. Ştiu că sunt mulţi care nu cred în astfel de poveşti, dar noi, aici în comună , am trăit pe pielea noastră astfel de situaţii“, a povestit Maria Stanciu.
„Toată lumea zicea că este strigoi“
Localnicii din comuna doljeană Amărăştii de Jos îşi aduc aminte că în urmă cu 10 ani un bărbat a fost dezgropat pentru că îşi bântuia familia. Fiica defunctului a căzut la pat la şase săptămâni de la înmormântarea acestuia, iar medicii nu au putut să îi pună un diagnostic. După ce i-au ars inima, Floarea Ceapă şi-a revenit. „Toată lumea zicea că tata este strigoi, iar din această cauză m-am îmbolnăvit. Chiar nu ştiu ce să cred, dar pot să spun că nici în ziua de astăzi, după 10 ani de la moartea, lui nu mă simt foarte bine. La noi în comună, când moare un om, toată lumea se sperie şi cred că se trabsformă în strigoi“, a precizat doljeanca.
Sătenii au mai povestit că există şi strigoi care se reîntorc la familie, însă nu a pentru a face rău. „Unii vin acasă şi mătură, spală vasele sau fac toate treburile din curte, însă nimeni nu îi vede. Rudele se trezesc dimineaţa şi găsesc toata treaba terminată. Am auzIt că în unele cazuri strigoii au furat de la cei bogaţi şi au adus totul acasă. Eram copil când mama mi-a povestit că vecinul nostru era bântuit de soţia moarta de doi ani. Venea acasă în fiecare noaptea şi îi şoşotea la ureche tot felul de chestii. Până nu i-au arsa inima nu a vrut să îl lase în pace. Îl teroriza pur şi simplu. În casă la el se auzeau tot felul de zgomote noaptea“, a declarat George Surzor.
Ritual înainte de a fi îngropat
Oamenii din comuna doljeană Amărăştii de Jos au mai declarat că înainte să fie dus la groapă mortul trebuie înţepat cu o seringă în buric, iar astfel nu o să se mai transforme în strigoi. „Trebuie înţepat deasupra buricului, iar el răsuflă pe acolo şi nu se mai întoarce acasă. Este un ritual care se face acasă, însă nu de faţă cu toată lumea. În sicriu se mai pun cui, iar astfel persoana decedată nu se poate ridica din tron. Mai ştiu că persoanele care sunt născute sâmbăta îi pot vedea pe moroi dacă stau la pândă în cimitir sau la clopotniţa bisericii. Noaptea după primul cântat al cocoşului îi iese sufletul pe gură şi se întoarce acasă la familie. Unii strigoi nu dispar după ce le este înfipt un ţăruş în inimă şi se refac la scurt timp. De aceea este inidcat să le fie scoasă inima şi arsă, iar cenuşa împrăştiată în opt colţuri“, a mai declarat o localnică.
În urmă cu 12 ani un scandal răsunător a făcut înconjurul României. Şase bărbaţi din comuna doljeană Marotinu de Sus au dezgropat un mort, i-au scos inima cu o furcă, au pus-o într-o ţeapă şi s-au plimbat cu ea prin tot satul. La o răscruce de drum au ars inima mortului, au dizolvat cenuşa în apă şi au băut compoziţia. Tot ritualul s-a întâmplat în faşa localnicilor. Rudele bărbatului mort au depus plângere la poliţie pentru profanare de morminte, iar cei şase doljeni au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare şi la plata unor daune materiale. Mai multe pe adevarul.ro.
Psihoza emotionala in masa, sincer nustiu ce vad satenii aceia, dar probabil vad ce vor sa vada.