Părinte, ori sfaturile sfinţiei voastre nu sunt bune, ori dracii au pornit război crunt împotriva mea

Un tânăr a venit la duhovnic să se spovedească. S-a întors după două săptămâni:

– Părinte, ori sfaturile sfinţiei voastre nu sunt bune, ori dracii au pornit război crunt împotriva mea, ori m-a biruit duhul trândăviei.

– De ce spui asta, frate?

– Vin la biserică de doi ani de zile. M-am spovedit o singura dată, la început. Mi-am făcut o pravilaă de rugăciune foarte serioasă: dimineaţa – două catisme din Psaltire, după-masă – Paraclisul Maicii Domnului, seara – Acatistul Preadulcelui Iisus. Făceam zilnic trei sute de metanii şi ziceam aproape tot timpul rugăciunea lui Iisus. Nu ştiu cîţi creştini se nevoiau ca mine şi nici câţi erau râvnitori ca mine. Dar de când m-am spovedit la sfinţia voastră, abia termin cele trei catisme din Psaltire şi abia fac o sută de metanii. Părinte, nu e bine, ce credeti că se întâmplă cu mine?

– E foarte bine ce se întâmplă cu tine, eşti pe drumul cel bun.

– Cum, părinte, nu vedeţi de unde am plecat şi unde am ajuns?

– Nu, nu văd, eu văd doar că ai pus început bun.

– Ce început bun, părinte, unde mai e nevoinţa mea?

– Eu te-aş întreba altceva: oare unde mai e mândria ta că nu mai e nimeni ca tine, că nu mai e nimeni atât de sfânt ca tine?

– Părinte, nu ziceam că sunt sfânt…

– Să ştii că ortodoxia nu e fariseism, cine face mai multe metanii e campion, cine zice mai multe catisme la Psaltire e mai sfânt. Sfinţii nu au strălucit numai prin sute de metanii, ci mai ales prin smerenie, prin dragoste de Dumnezeu. Nevointa nu este scop în sine, este mijloc. Cine face nevoinţa fără smerenie nu are plată. Înainte te mândreai cu nevoinţa ta, şi mândria îţi dădea putere. Dar, după ce te-ai spovedit şi ai primit canon, şi nu mai făceai ce-ţi trecea prin cap, ci ceea ce trebuia să faci, atunci puterile ţi-au slabit.

De demult, un pustnic a ţinut un post foarte aspru, mândrindu-se. Cum a întrerupt postul, a văzut că diavolul mândriei a plecat de la el. Aşa şi tu: ce făceai de capul tău, fără binecuvântarea unui duhovnic, îţi hrănea mândria. Cum ai primit canon, cum au început dracii să îţi dea luptă. Abia acum începi să înţelegi cât de greu este războiul duhovnicesc. Nu te gândi că ai slăbit, gândeşte-te cât de slăbit erai înainte, când te vedeai mai râvnitor şi mai nevoitor decât alţii.

Să ştii că mai mult Îi place lui Dumnezeu cel care face un canon mai mic smerindu-se decât cel care face canon mare pentru a-şi hrăni iubirea de sine. Asta nu înseamnă că Biserica nu a avut mari nevoitori, ci doar că aceştia au pus la temelia ostenelii lor smerenia. Să dea Dumnezeu să mergi şi tu pe acelaşi drum. Şi nu numai că vei ajunge să faci aceleaşi nevoinţe ca înainte, ci poate vei face unele mai mari. Dar vor fi nevoinţe încununate de Dumnezeu.

Inţelegându-şi greşeala, tânărul îi spuse părintelui:

– Da, părinte, aşa este, nevoinţele îmi hrăneau iubirea de sine. Ştiu că sunt mândru, dar vreau să scap de mândrie. Cât mai repede.

– Uşor, uşor, că nu e uşoară lupta cu această patimă. De multe ori nu ne dăm seama cum trebuie să luptăm împotriva mândriei. Dar un sfat este sigur: caută sa dobândeşti smerenia. Smerenia goneşte mândria.

– Şi dacă nu reuşesc?

– Nu poţi reuşi de capul tău. Dar, spovedindu-te des, Dumnezeu te va ajuta să reuşeşti.