Părintele Selafiil despre preoții necredincioși
foto: one.ro
“- Parinte, exista preoti necredinciosi?
– Se poate sa cazi in deznadejde de la asta, poate sa te duca la prapastie. Sunt [din acestia], parinte, care, chiar de-i preot, dar nu crede in Dumnezeu. Sunt, eu am vazut asa, am auzit de asa preoti. El ii preot, iaca, o invatat, dar el nu crede in ceea ce canta la biserica. El slujeste, dar nu crede. Mie mi-o spus un diacon de la noi de acolo ca s-o dus la biserica, tot cand se inchideau, atuncea, si preotul ceala stii ce-o facut? Dupa ce-o impartasit lumea, vasazica, ce-o ramas in potir o dus sub un gard, langa biserica si o varsat jos. Dar diaconul intreaba: “Parinte, de ce versi particelele care or ramas de la impartasanie?” “Apai ce, daca eu am impartasit bolnavi, dac-oi manca, trebuie sa ma imbolnavesc si eu?” Iaca ce credinta avea el! O varsat Sfintele Taine, vrasazica, in buruiene, acolo, langa gard! Sunt multi azi care invata, dar nu mai tin nici miercurile, nici vinerile. Dumnezeu sa-i ierte! Preotul, vrasazica, trebuie sa aiba grija de turma lui, sa n-o lase s-o rapeasca. Dar el ce face? Si-o cumparat casa in oras si masina, da’ biserica o are in sat. Se duce numai duminica la slujba si nu mai stie ce se intampla cu credinciosii lui. Dar el trebuie sa se duca pe la case, sa vorbeasca cu oamenii, sa le spuna cum sa se poarte sotii intre dansii, cum sa se poarte cu copiii. De asta cresc toti niste necredinciosi.
Ca sectantii au mai mare grija, ei si invata si se ajuta intre dansii. Da’ ai nostri sunt toti niste “invatati“. Nu-i judecam, dar sunt tot felul de credinciosi pe fata pamantului. Sunt unii care zic (eu am intalnit asa): aicea-i raiul, care are cu ce trai, ii rai, dar care n-are, ii iadul. Ei aicea cred, dar acolo zic: cand omul moare, ii bun mort, ca nu vine nime sa spuna cum ii acolo. Daca el nu stie Scriptura, nici “Tatal nostru” nu stie. Eu chiar am incercat pe multi: “Bai, stii Tatal nostru macar?” Dar el zice: “Nu“. Nu stie nica, nici la biserica nu stie cum ii. Nici nu se mai duce si asa moare. Si se duce la iad, saracul. Pe urma cheama preotul sa-l ingroape, dar cum sa-i canti “cu sfintii odihneste“, daca el niciodata in viata nu s-o rugat? Oameni prapaditi, rataciti tare-s amu in lume. Daca la manastiri si sunt oameni care greu cred, d-apai ce sa mai zici in lume?”.
(parintele Selafiil de la Noul Neamt, Dragostea care nu cade niciodata, Editura Cathisma, 2008)
sursa: cuvantul-ortodox.ro
