Pedeapsa celor ce trăiesc necununați
În comuna Belceşti, judeţul Iaşi, doi soţi au trăit necununaţi 38 de ani şi au născut câţiva copii. Amânând mereu cununia religioasă, nu li se primeau slujbele la biserică şi nu puteau fi împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, căci trăiau în desfrânare.
Într-o noapte, însă, i s-a arătat femeii în vis o împărăteasă îmbrăcată în alb, cu cunună pe cap, care desigur era Maica Domnului, şi i-a spus cu asprime: „Dacă nu vă cununaţi şi trăiţi mai departe în desfrânare, o să vă pedepsească Dumnezeu şi o să vă ia două suflete dintre cele mai dragi!”.
Ei însă n-au luat în seamă aceste cuvinte şi au rămas necununaţi. După aproape un an de zile de aşteptare i-a ajuns mânia Domnului, căci le-au murit două fete în accident, împlinindu-se astfel cele vestite prin vedenie de la Maica Domnului.
Cutremuraţi de păcatul făcut şi de pedeapsa care i-a ajuns, s-au trezit ca din somn şi s-au cununat imediat la biserică, înainte de înmormân-tarea fiicelor lor, spovedindu-şi păcatele şi căin-du-se cu multe lacrimi de fărădelegile lor.
Arhimandrit Ioanichie Bălan
Extras din ”Istorioare duhovniceşti”, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2004, pag. 131-132
Fraților, Dumnezeu nu pedepsește. ATAT