Pericolul ce ne paște astăzi, în lumea noastră! ”Mintea ortodoxă şi mintea nemţească”- Sfântul Teofan Zăvorâtul

Mintea ortodoxa nu face pe desteapta, ci numai cercetea­za si isi insuseste adevarul dat ei de-a gata de catre Sfanta Biserica, primindu-l cu deplina supunere si evlavie, temandu-se sa adauge ori sa scoata vreo iota din chipul zugravit deja al marturisirii credintei.

Mintea nemteasca face doar pe desteapta, ea n-are norma de credinta si o tot cauta; nu se apuca sa cerceteze credinta, ci sa nascoceasca si sa cladeasca, si chiar dupa ce a cladit nu se potoleste o data pentru totdeauna, ci tot mai cauta, tot mai cauta, fara a se multumi vreodata cu ce gaseste. Pe ba­taus il mananca mainile, pe flecar il mananca limba, iar pe neamt il mananca creierul si nu-i da pace defel. Duhul “in­noirii”, al necurmatei inovatii, alcatuieste esenta mintii nem­testi. Iar mintea ortodoxa, dupa ce a cercetat adevarul si si l-a insusit, se odihneste intru el si se desfata de vederea chipului sau dumnezeiesc.

Cum sa aflam in care scrieri este minte nemteasca si in care – minte ortodoxa?

Unde se construieste vreo teorie sau viziune asupra lumii, iar dupa aceea este argumentata prin siluirea unor pasaje din Scriptura (despre cele patristice nici nu mai vorbim), avem de-a face cu apucaturi nemtesti, care sunt gata sa supuna dumnezeiescul omenescului. Sa continuam: unde nu este simplitate a gandului si cuvantului, ci combinatii sofisticate de fraze si concepte, asa incat nu mai pricepi despre ce e vor­ba, sa stiti ca e vorba de o structura nemteasca a mintii, care nu prevesteste nimic bun. Adevarul ortodox este simplu, lim­pede, il inteleg pana si copiii. Cine il intelege si il primeste cu inima, acela vorbeste intotdeauna simplu, fara impletituri smechere de idei si de vorbe. Structura nemteasca a mintii si a cuvantului e sinuoasa, obscura, anevoie de inteles. La o pri­vire fugara, mintea nemteasca pare ca merge in adancime, dar de fapt merge pe deasupra si pe alaturi, fara sa atinga miezul adevarului. Iar mintea ortodoxa recunoaste adevarul in esenta lui si fara nici o invarteala in jurul cozii.

Si atunci, de ce se iau oamenii dupa teologia nemtilor? Unul se ia fiindca s-a saturat de catolici si mai ales de iezu­iti; altul fiindca nemtii il ung mai mult la inima. Dar de ce nu raman cu Ortodoxia lor? “Ne-am plictisit, dom’le, mereu la fel, chestie retrograda; vrem sa ne aerisim si sa facem pu­tin curent si la altii in casa. Pai ce, te joci – de o mie de ani sta Ortodoxia asta nemiscata, nene, ca sa vorbim numai de Rusia, iar la greci te apuca groaza, de cand veacul tot una si aceeasi!” Pe deasupra, Ortodoxia e tare grea pentru carca cercetatorului si randuiala de viata pe care o propune nu pica bine. in teologia ortodoxa nu scrii nici un articol fara sa te afunzi in tomuri groase, pe cand in cea nemteasca – toc si cerneala sa ai: sezi, baiete, si scrie. Cu cat mai indraznet, cu atat mai bine; unde n-are destula noima, baga cuvinte cat mai sofisticate si fa-le talmes-balmes, ca in concluzie sa spui: “…ceea ce era de demonstrat”.

Lucru fara primejdie e oare sa teologhisesti nemteste? Nu: vezi ca ai sa cazi sub anatema pusa de Sinoade asupra celor ce teologhisesc de capul lor. Canonul 19 al sinodului 6 Ecumenic spune ca Dumnezeiasca Revelatie trebuie expli­cata nu alfel decat au facut-o Dascalii Bisericii si ca trebuie sa ne multumim cu ei mai bine decat sa alcatuim comentarii din mintea noastra – si asta din teama abaterii de la adevar. Prin urmare, daca cineva baga in domeniul adevarului dum­nezeiesc filosofarea sa personala, este supus anatemei rosti­te asupra celor ce nu pazesc hotararile sinodale indeobste.

Fragment din cartea Răspunsuri la intrebări ale intelectualilor

sursa: cuvant.credo.ro