Pierdem toată osteneala noastră, dacă nu păzim acestea două

De multe ori pierdem toată osteneala noastră și toată fapta bună, dacă nu păzim acestea două: mintea și limba. Că tot păcatul se începe de la minte, de la gând, și toată fapta rea se exprimă întâi prin limbă.

Sfântul Isaac Sirianul zice: Limba omului drept este scaunul Împăratului Hristos, iar limba celui rău este căruța dracilor. Și iată pentru ce: omul drept totdeauna vorbește și totdeauna tace. Cum? Vorbește numai cele spre zidire și spre întemeiere, dar tace dinspre cele rele. Cineva spunea că greșeala cu limba este mică; Doamne ferește, nu-i mică! Dacă și păcatele cu gândul sunt mari, apoi cu limba sunt mai mari.

Unul spune o minciună în marginea asta de sat. Du-te și o ascultă în cealaltă margine cât au mai mărit-o oamenii, ba au creat și altele dintr-însa și se vatămă atâta lume, atâtea suflete. Așadar, mare lucru este să-și stăpânească omul mintea și gândurile, dar nu mică lucrare este și aceasta, în a-și stăpâni omul limba.

Cuvintele noastre sunt ca sămânța de scai. Dacă sunt rele, pe unde nu au ajuns? Au făcut sămânță, au prins rădăcină și s-a umplut lumea de cuvinte rele. După cum nu poți aduna sămânța înapoi după ce ai semănat-o, așa nu putem să adunăm răutatea și păcatul pe care le-am semănat noi prin limbă. Zice Mântuitorul că „din prisosința inimii grăiește gura”. Și Solomon scrie: Mai bine este a cădea de la loc înalt, decât a cădea prin limbă.

Cine-și păzește limba sa, are mare liniște sufletească. Limba este făcută de Dumnezeu să vorbească numai cele bune și cele de trebuință. Că nu ne-a făcut Dumnezeu să fim muți. Dar când vin cele rele, oprește-te, pentru că prin cele ce am vorbit, ne legăm înaintea lui Dumnezeu cu limba noastră.

Ne vorbește Părintele Cleopa, Ed. Episcopiei Romanului