”Postul de bucate fără post de păcate e cea mai lină cale spre iad”
Postul ne ”subţiază” carnea și o face mai uşor transparentă în Duhul Sfânt.
Postul reprezintă perioada chinuitoare a omului care vrea să se apropie de Dumnezeu, iar Învierea Domnului nu înseamnă altceva decât răscumpărarea omului căzut.
Sfântul Vasile cel Mare spunea: „Dacă omul a căzut prin neascultare, să fie mântuit prin ascultare. Iar mâncarea care i-a adus moartea să fie înlocuită cu Sfânta Împărtăşanie – cu Trupul şi Sângele Mântuitorului care să îi aducă viaţa veşnică”.
Este foarte important să postim.Nu degeaba Biserica Ortodoxă a fixat posturile acestea. Dar degeaba postești de bucate, dacă nu postești de păcate. Sfinții Părinți spuneau:”Postul de bucate fără post de păcate e cea mai lină cale spre iad”.
Unii din noi postesc pentru a se mândri, a se făli. Dar degeaba postești dacă bîrfești, dacă nu te rogi, daca urăști pe aproapele tău și îi faci numai rău, iar apoi zici cu mândrie:”Toate acestea le fac, dar postesc și Dumnezeu mă mântuiește”. Greșești frate! Dumnezeu nu te mântuiește. Nu confunda postul cu dieta!
Părerea mea este: să iertăm greșelile fratelui nostru, greșelile care le-a făcut, mici sau mari. Nici un rău să nu rămână între noi, să ne curățim inimile, să ne spălăm sufletele de toată răutatea pe care am adunato, intrând în post cu inima curată și umilită înaintea lui Dumnezeu.
Măcar în acest post care este cel mai deosebit din toate posturile, să ne ferim de bârfe, de critici la adresa cuiva, pentru ca să trăim cu adevărat în curătia pe care Dumnezeu ne-o cere.
Sa zicem din tot sufletul nostru ca fiul risipitor care se întoarce la tatăl său și spune: „Doamne am greșit la Cer și înaintea ta și nu sunt vrednic să mă numesc fiul tău, ci mă primește ca pe un slujitor al tău”. Sau ca vameșul:”Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! .Acest post nu este dat pentru a slăbi „am intrat în post și vreau să slăbesc, pentru că m-am îngrășat”, ci este pentru întărirea sufletului și pentru înmulțirea faptelor bune.
Este bine ca în post să facem milostenie, pentru că numărul milostenilor ne vor ajuta la Judecata cea de Apoi. Să nu pățim și noi ca în istorioara aceea din”Frații Karamazov”a lui Dostoievski, cu firul de ceapă verde pe care o femeie l-a dat unui sărac.”Femeia chinuinduse în munca de veci, îngerul ei a găsit că a făcut o mică milostenie și s-a dus la ea cu firul și i-a zis:”Dumnezeu îngăduie să te trag afară din iad. Prinde-te de firul acesta de ceapă, dar fii atentă să nu te zbați, pentru că se va rupe. E slab și foarte fragil”. Femeia chemată s-a prins de firul de ceapă. Atunci toate sufletele păcătoase sau prins de poalele ei. Însă ea a început să dea din picioare, să-i înjure și să le spună:”Ticăloșilor, lăsați-mă în pace! Eu am dat firul de ceapa! Nu e al vostru! Și s-a rupt firul de ceapă”. La fel și postirea care se face cu mândrie e ca un fir de ceapă. Dar un post ținut cu toata conștiința trează și cu frică de Dumnezeu este ca un toiag pe care îngerul ți-l întinde și te trage afară din iadul pierzării.
Voi încheia cu un minunat cuvânt din Patericul Egiptean: „Nu judecați pe frații voștri după faptele lor, că poate faptele lor le vezi, dar pocăinţa lor doar Dumnezeu o vede”.
Gheorghe Borș, student anul I, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării
Articol relatat de portalul ortodox.md
