Povestea lumânărilor

Patru lumanari ardeau incetisor, si daca ascultai cu atentie puteai chiar sa le auzi vorbind:

Prima a spus: -Eu sunt Linistea. In ziua de astazi oamenii au uitat ca pot face parte din viata lor… Flacara s-a micsorat din ce in ce mai mult si s-a stins.

Apoi a vorbit cea de a doua:
-Eu sunt Credinta. Oamenii spun ca pot sa traiasca foarte bine si fara mine, nu cred ca mai are vreun rost sa ard… Cand a terminat de vorbit, si aceasta s-a stins.
-Eu sunt Iubirea, a spus cea de a treia. Nu mai am putere sa ard, oamenii ma dau la o parte ca pe un lucru fara valoare, ei uita sa-i iubeasca chiar si pe cei mai apropiati oameni din viata lor… O adiere blanda care trecea pe langa ea a stins-o fara sa vrea.
Un copil a intrat in incaperea unde mai ardea o singura lumanare, si vazandu-le pe celelalte trei stinse, a inceput sa planga.
-Voi ar trebui sa fiti mereu aprinse… Cea de a patra lumanare i-a soptit usor:
-Nu-ti fie frica, atat timp cat eu ard, le putem reaprinde pe celelalte.
Eu sunt Speranta! Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins si pe celelalte.
Flacara Sperantei sa arda mereu in sufletu tau… pentru ca tu sa ai o viata plina de Liniste, Credinta si Iubire!”
Daca nu-ti pierzi speranta, nu-ti pierzi nici credinta, nici iubirea nici linistea.
EU SPER.

sursa: preotvictor.blogspot.ro