Practici foarte periculoase care-i expun pe practicanți puterilor diavolești
Traditia ortodoxa respinge categoric orice cale ratacita de care se lasa unii atrasi. Nu, comunicarea viilor cu cei morti nu poate fi rezolvata prin practicarea spiritismului sau a necromantiei. In crestinismul autentic nu ar trebui sa fie loc pentru „tehnicile” de comunicare cu cei morti, precum cea printr-un medium, de exemplu.
Sunt practici foarte periculoase care-i expun pe practicanti, de cele mai multe ori, puterilor diavolesti. Spiritismul este si expresia unei curiozitati nelegitime de forma celei care incearca sa cunoasca ce se petrece in spatele unei usi inchise privind pe gaura cheii.
Cum spune si parintele Alexandru Elchianinov,”‘Trebuie sa acceptam cu smerenie existenta tainei si sa nu incercam sa dam tarcoale pe scara de serviciu pentru a trage cu urechea pe la usi”.
Exista cazuri, si vietile sfintilor ne dovedesc acest fapt, in care cei morti comunica direct cu cei vii, fie in vise, fie in viziuni. Dar, in ceea ce ne priveste, nu trebuie sa incercam niciodata sa fortam asemenea legaturi intrucat orice actiune ce urmareste manipularea mortilor este contrara moralei crestine.
Comunicarea noastra cu cei morti nu este la nivelul psihicului, ci la cel duhovnicesc, iar locul in care ne intalnim nu este o simpla camera, ci Sfanta Masa euharistica. Singura baza legitima a comuniunii cu cei adormiti este rugaciunea si, indeosebi, rugaciunea din timpul Sfintei Liturghii. Ne rugam pentru ei si suntem siguri ca si ei se roaga pentru noi; iar prin aceasta rugaciune reciproca ne unim dincolo de granitele mortii printr-o legatura puternica si indestructibila.
Pentru crestinii ortodocsi, rugaciunea pentru morti nu este o problema de optiune personala, un surplus de evlavie ci, din contra, un element permanent al randuielii zilnice a slujbelor noastre. Avem o multime de rugaciuni de acest fel: „Cela ce cu adancul intelepciunii, cu iubirea de oameni toate le chivernisesti si ceea ce este de folos tuturor le daruiesti, Unule Ziditorule, odihneste Doamne, sufletele adormitilor robilor Tai, ca spre Tine nadejdea si-au pus, spre Facatorul si Ziditorul si Dumne-zeul nostru.” Sau: „Odihneste, Dumnezeule, pe robii Tai, si-i asaza in Rai, unde cetele sfintilor, Doamne, si dreptii ca luminatorii stralucesc: pe adormitii robii Tai odihneste-i, trecandu-le lor toate greselile.” Unele dintre ele au un ton mai sumbru amintindu-ne posibilitatea unei despartirii vesnice de Dumnezeu: „De focul cel vesnic, de intunericul cel mai din afara, de scrasnirea dintilor si viermele care nu doarme si de toata durerea, mantuieste, Doamne, pe adormitii robii Tai.”
Mijlocirea pentru cei morti nu are limite fixe. Pentru cine ne rugam? In sensul strict, in rugaciunile de obste, canoanele ortodoxe autorizeaza rugaciuni nominale doar pentru cei care au murit in comuniune vazuta cu Biserica. Insa exista situatii in care rugaciunile ne sunt mult mai cuprinzatoare. In cadrul Vecerniei din Duminica Pogorarii Duhului Sfant (numita „Vecernia plecarii genunchilor”) se rostesc rugaciuni chiar si pentru cei din iad: „Care si la acest praznic, cu totul desavarsit si mantuitor, ai binevoit a primi rugaciuni de mijlocire pentru cei tinuti in iad, dandu-ne noua mari nadejdi ca vei trimite usurare si mangaiere celor cuprinsi de intristari apasatoare”.
Care este temeiul doctrinar al acestei rugaciuni permanente rugaciuni pentru morti? Cum se justifica din perspectiva teologica? Raspunsul este extrem de simplu si direct: comuniunea in iubirea reciproca. Ne rugam pentru cei morti pentru ca ii iubim.[…] Nicio alta explicatie sau justificare a rugaciunii pentru morti nu este necesara si nici chiar posibila. O asemenea rugaciune nu poate fi decat expresia spontana a iubirii noastre unii pentru altii. Daca aici pe pamant ne rugam unii pentru altii, de ce n-am continua s-o facem si dupa moartea celor dragi? A incetat oare existenta lor ca sa incetam sa mijlocim pentru ei? Vii sau morti suntem cu totii membrii aceleiasi familii, deci vii sau morti mijlocim mereu unii pentru altii. In Hristos cel inviat nu exista despartire intre morti si vii; cum spune Parintele Macarie Glukharev: „Suntem cu totii vii in El si in El nu mai exista moarte.” Moartea trupeasca nu poate sa desfaca, legaturile de iubire si de rugaciune reciproca ce ne unesc intr-un singur si acelasi Trup.
IPS Kallistos Ware
Traducere de Radu Alexandru | Sursa: crestinortodox.ro
