Prin rugăciunea mijlocitoare a preacuviosului Kuksa, Domnul a înviat din morți o tânară

In Odessa, intr-o familie de drept-maritori crestini, in anul 1996, in noaptea celei de-a doua zi de Craciun, o fetita de doi ani, pe nume Xenia, s-a imbolnavit pe neasteptate. Temperatura s-a ridicat brusc la peste 39 de grade si continua sa creasca. Fetita a inceput sa se zvarcoleasca de parca era pe jar.

Bunica Xeniei, care fusese de profesie medic, a luat mana nepoatei si, vazand starea ei foarte grava, a rugat-o pe fiica ei, mama fetitei, sa cheme salvarea. Aceasta a sunat si a chemat salvarea. Deodata Xenia, in bratele bunicii, s-a linistit. Bunica a inceput sa-si consulte nepoata: inima ei nu mai batea, viata parasise fetita. Cand a sosit mama Xeniei, bunica i-a spus: “Nu mai e nevoie de salvare, este deja prea tarziu…” Intelegand ca fetita a murit, mama, intr-o stare disperata, s-a asezat in genunchi in fata icoanelor si a inceput sa se roage cu lacrimi: “Doamne, ia-mi sufletul meu si lasa-l pe-al ei!” Dupa indelungi rugaciuni, ea a aprins tamaie si cu rugaciune a cadit prin apartament, cand, deodata, si-a amintit ca in toamna anului 1994 fusese la Sfanta Manastire a Adormirii Maicii Domnului din Odessa si primise particele din vesmantul si din racla preacuviosului Kuksa. Chemand in ajutor pe sfantul, mama a luat aceste particele si le-a asezat pe fruntea fetitei care murise. Deodata, Xenia a rasuflat adanc si si-a revenit intru totul – viata s-a intors in ea si a inceput sa planga. Cand fetita si-a revenit, aratand cu mana la icoana preacuviosului, i-a cerut mamei: “Da-mi-l pe Kuksa…” Sosind medicul si consultand fetita, a spus ca el nu gasea niciun fel de motiv ca sa se apeleze la salvare. In familie, aceasta zi este considerata a doua zi de nastere a Xeniei.

Sfantul Kuksa de Odessa, Viata si minunile, Editura Sophia