”Răutatea are sfârșit tragic, iar adevărul iese mereu la iveală”

Chelăria Mănăstirii Lavra avea destul rachiu pentru musafirii ce veneau în mănăstire. Acest frate care locuia în mănăstire se obişnuise cu băutura şi aflase un mod de a intra în beciul unde se păstra rachiul. Intra şi fura rachiu. La început nu s-a observat, dar, după o vreme, chelarul a băgat de seamă că lipseşte rachiu din vase şi din butoi şi a spus stareţului:

– Părinte Stareţ, cineva intră în chelărie şi ia rachiu. A luat destul de mult din toate vasele care sunt acolo.

– Trebuie să aflăm cine face asta. Pune pe cineva să pândească. Ba, mai bine stai tu.

Dar discuţia a auzit-o şi fratele Avacum – căci aşa se numea fratele cu pricina –, în vreme ce trecea pe lângă ei fără să fie observat. Chelarul a stat la pândă şi l-a prins pe „hoţ”. Acesta, fără să se ferească să fie văzut de cineva, s-a apropiat de chelărie cu un felinar în mână, a împins uşa, a intrat înăuntru şi s-a dus la butoi să-şi umple cu rachiu bidonul ce îl avea în cealaltă mână. Atunci chelarul a alergat de acolo de unde era ascuns şl s-a năpustit asupra hoţului, ca să nu fugă, dar a rămas înmărmurit când a văzut că „hoţul” era David.

– Părinte David, sfinţia ta eşti? Hai să mergem repede la stareţ.

Intrând la stareţ, l-au găsit acolo pe fratele Avacum, care, îndată ce i-a zărit, a spus ceva stareţului şi s-a grăbit să plece.

– Părinte Stareţ, iată făptaşul. Cine se aştepta la asta?

– Nicodime, nu te grăbi. David era singur? Cum a deschis uşa?

– Părinte Stareţ, uşa s-a deschis singură. Şi asta se întâmplă în fiecare seară. Nu mai încape discuţie. S-a aflat beţivul. Păcat de sfinţia ta, Părinte David. În mănăstire te admiram toţi şi te consideram sfânt.

– Părinte Nicodim, zise David, cine este sfânt? Toți suntem neputincioşi şi păcătoşi. Acum învățați-vă minte să nu mă mai cinstiţi.

– Frumoase cuvinte, spuse stareţul. Acum du-te la chilia ta şi te vom chema mai târziu. Şi dacă poţi şi nu eşti încă ameţit, fă-ți rugăciunea ta.

Imediat după aceasta, vine la chilia stareţului un părinte cu petrecere virtuoasă care se ostenea mult împreună cu stareţul pentru îndreptarea unui oarecare monah şi îi spuse:

– Părinte Stareţ, nenorocitul Avacum a fost găsit în grădină grav rănit. A căzut de pe zid şi ținea încă în mână o sticlă pe jumătate cu rachiu. Era beat. Iată cine fura rachiul!

– la stai, pentru că nu mai înţeleg nimic. Doar adineauri l-am prins pe David intrând în chelărie cu bidonul în mână ca să ia rachiu. Fratele Avacum mi-a mai spus mai înainte de a-l prinde pe David asupra faptului că l-a văzut de multe ori noaptea, intrând pe ascuns în chelărie. Dar aceasta o vom vedea.

– Ce spuneţi, Părinte Stareţ? Acest nevoitor sfânt să facă aşa ceva? Aceasta este lucrarea murdară a lui Avacum.

Şi într-adevăr aşa a fost. Monahul care îl apăra pe David i-a poruncit acestuia, ca din partea egumenului, să meargă să ia puţin rachiu de la chelărie. Dar a spus şi chelarului să-l urmărească ce va face. David însă s-a dus direct la stareţ să-l întrebe dacă poate să ia rachiu. Şi acest lucru i-a pricinuit o nouă cinstire de la călugării din Mănăstirea Lavra.

(Cuviosul David „Bătrânul” – „Copilul” Înaintemergătorului, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 62-64)

sursa: doxologia.ro