Rostul luminii e să împrăștie întunericul, al vieții, să înghită moartea

Rostul luminii e să împrăștie întunericul, al vieții, să înghită moartea. Dar întrucât noi am apucat pe un drum greșit îndată ce am fost creați și am căzut în ghearele morții, atunci de ce ni se pare eronată afirmația creștină că însăși Curăția întrupată Se unește cu noi, cei spurcați, Viața cu cei morți, Cârmaciul cu cei rătăciți, toate acestea pentru ca necurăția să se spele, rătăcirea să se îndrepte și cel mort să revină la viață? […]

Faptul că firea cea atotputernică a fost în stare să Se coboare până la josnicia condiției umane este dovadă mai mare de putere decât aceea care reiese din măreția și suprafirescul minunilor. Săvârșirea de către Dumnezeu a unor fapte mari și minunate este oarecum un lucru firesc și de așteptat, și parcă n-ar suna străin în urechile noastre afirmația că toate făpturile din lumea aceasta și tot ce este dincolo de cele pe care le vedem s-au făcut prin puterea Lui, pentru că voința Lui urma bunei Sale plăceri.

Venirea lui Dumnezeu întru smerenie este însă un și mai mare prisos de putere, prin aceea că și în cele nefirești și unde nu te-ai aștepta, acestei puteri nu I se poate pune nicio piedică. Căci, după cum caracteristica focului este de a se îndrepta în sus, iar de acest lucru nu se miră nimeni, căci stă în firea lui – dacă însă flacăra focului s-ar îndrepta în jos, precum corpurile grele, care cad spre pământ, atunci ar trebui să ne cuprindă mirarea, căci cum ar fi cu putință ca focul să se îndrepte în jos, contrar firii sale? -, tot așa nici împodobirea tuturor făpturilor și chiar nici legile neschimbate ale firii nu vădesc așa de mult atotputernicia dumnezeiască, mai presus de cuvânt, pe cât o dovedește această coborâre a lui Dumnezeu până la adâncul slăbiciunilor firii noastre.

Putem vedea astfel înălțimea coborâtă în smerenie, fără ca în această înjosire să se piardă ceva din înălțimea ei. Vedem, așadar, cum Dumnezeirea S-a unit cu firea omenească, Hristos Domnul rămânând însă în același timp și Dumnezeu, și om.

– Din „Marele cuvânt catehetic” al Sfântului Grigorie de Nyssa, p. 88-89, 91, Editura IBMBOR, București, 2011

sursa: orthoblog.ro