Rugăciune pentru înlăturarea întristării din familie
Psalmul 65 – Pentru ca cel rău să nu pună piedici în cămine și să provoace întristare familiilor
1. Strigaţi lui Dumnezeu tot pământul. Cântaţi numele Lui; daţi slavă laudei Lui.
2. Ziceţi lui Dumnezeu: Cât sunt de înfricoşătoare lucrurile Tale! Pentru mulţimea puterii Tale, Te vor linguşi vrăjmaşii Tăi.
3. Tot pământul să se închine Ţie şi să cânte ţie, să cânte numelui Tău.
4. Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu, înfricoşător în sfaturi mai mult decât fiii oamenilor.
5. Cel ce preface marea în uscat, prin râu vor trece cu piciorul. Acolo ne vom veseli de El,
6. De Cel ce stăpâneşte cu puterea Sa veacul. Ochii Lui spre neamuri privesc; cei ce se răzvrătesc, să nu se înalţe întru sine.
7. Binecuvântaţi neamuri pe Dumnezeul nostru şi faceţi să se audă glasul laudei Lui,
8. Care a dat sufletului meu viaţă şi n-a lăsat să se clatine picioarele mele.
9. Că ne-ai cercetat pe noi, Dumnezeule, cu foc ne-ai lămurit pe noi, precum se lămureşte argintul.
10. Prinsu-ne-ai pe noi în cursă; pus-ai necazuri pe umărul nostru;
11. Ridicat-ai oameni pe capetele noastre, trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos la odihnă.
12. Intra-voi în casa Ta cu arderi de tot, împlini-voi ţie făgăduinţele mele,
13. Pe care le-au rostit buzele mele şi le-a grăit gura mea, întru necazul meu.
14. Arderi de tot grase voi aduce ţie, cu tămâie şi berbeci; Îţi voi jertfi boi şi ţapi.
15. Veniţi de auziţi toţi cei ce vă temeţi de Dumnezeu şi vă voi povesti câte a făcut El sufletului meu.
16. Către Dânsul cu gura mea am strigat şi L-am lăudat cu gura mea.
17. Nedreptate de am avut în inima mea să nu mă audă Domnul.
18. Pentru aceasta m-a auzit Dumnezeu; luat-a aminte glasul rugăciunii mele.
19. Binecuvântat este Dumnezeu, Care n-a depărtat rugăciunea mea şi mila Lui de la mine.