Să nu bârfești niciodată un preot, nici dacă e caterisit! Poveste reală care te va pune pe gânduri
In Pireu, cu destui ani in urma, un preot a fost caterisit si pentru ca avea o dubla pregatire, a lucrat dupa aceea ca profesor.
Desigur a cerut transferul, si a plecat in alta parte. De sarbatori venea in Pireu ca sa-i vada pe ai sai si pe prieteni. O doamna l-a recunoscut si i-a zis alteia:
-Il cunosti? A fost preot ”Si l-au tuns”, l-au caterisit. Cealalta cand a auzit, fiind si slaba de minte, cand fostul preot a trecut pe langa ea, ”i-a pus coarne” si s-a strambat in spatele lui. N-a trecut un an, si femeia a murit si au inmormantat-o in Cimitirul Invierii. S-au incheiat trei ani (n.n. acesta era termenul legal acceptat pentru deshumare), dupa care au deshumat-o, si au gasit-o putrezita, in afara de maini care erau intregi, de parca atunci ar fi fost puse in mormant si negre ca si cum ar fi fost vopsite, cu unghii mari cumplite la vedere. Au chemat pe preotul cimitirului care i-a facut slujba si i-a citit rugaciunile de iertare de trei ori, dar nu s-a intamplat nimic! Atunci l-au instiintat pe mitropolitul Hrisostom, care a venit imediat, si-a pus epitrahilul si omoforul si a citit rugaciunea arhiereasca de iertare, dar tot nu s-a intamplat nimic. Printre rudele si cunoscutii care se sflau la deshumare era si doamna aceea care -i aratase moartei pe preotul caterisit. Era vecina ei si ruda mai indepartata. Aceasta se gandea:
-Ceva pacate trebuie sa fi facut mainile, daca acestea n-au putrezit. Si si-a adus aminte de acea intamplare, a priceput care este cauza si a povestit mitropolitului. Acesta a dispus sa-l gaseasca imediat pe acel preot caterisit. Pentru ca aceasta se intampla in perioada vacantei scolare, l-au gasit in Pireu. In dupa-amiaza acelei zile, el a mers cu mitropolitul la cimitir. Intre timp separasera oasele moartei, iar mainile le pusesera intr-un colt. Mitropolitul l-a pus in tema pe fostul preot si i-a zis:
-Vino sa vezi, fiule, harul preotiei nu te-a parasit, ci a ramas lipit de tine. Iart-o, spune ”Dumnezeu s-o ierte”, atinge-ti mainile de mainile ei si minunea se va intampla. Cand preotul a rostit acele cuvinte si i-a atins mainile, ele s-au facut tarana.
”Explicarea Dumnezeiestii Liturghii” – Pr. Stefanos Anagnostopoulos
Minunea sintem noi oamenii si creaturile lui dumnezeu .
Eu cred ca nu este permis nimanui sa barfeasca si sa comenteze aiurea legat de vreun aproape, indiferent cine este acela si, mai ales, daca este vreun preot.
Insa deasemenea, este dezirabil ca un efect al acestor „clevetiri” sa fie si indreptarea rapida a preotilor care calca pe alaturi, pentru ca, desi ma doare sufletul sa spun, sunt multi si din ce in ce mai multi cei care se fac seminar/Fac de Teologie ca sa ajunga preoti si sa mulga parohiile de bani si care fura, mint si fac orice in restul saptamanii (in alea 8 ore alocate parohiei, pentru care primesc si salariu).
De ce nu ar fi si acesta un efect? Mi-as dori sa apuc ziua in care preotii sa isi faca treaba in parohie si sa isi cunoasca oamenii si sa fie atat de lucratori incat nimeni sa nu aiba nimic rau de spus despre acestia. Din fericire cunosc astfel de preoti, dar sunt f putini.
eu cunosc foarte multi preoti de calitate… doar ca media ii arata doar pe cei gresiti. Nu-i rau nici asta, poate se indreapta cei gresiti si se intaresc cei buni.
Bineinteles, ma refer la „clevetiri” adevarate, nu la gesturi deplasate sau comentarii nefondate.
Eu am patit sa platesc biserica pentru nunta noastra si preotul si fiul lui (ambii preoti in aceeasi biserica si cu functii mari in MMB) sa nu ajunga la slujba, sa trimita o casiera ca sa deschida biserica si asta din cauza ca i-am spus ca, avand prieteni preoti, s-ar putea sa avem si invitati in timpul slujbei asa ca, daca nu veneau acestia, nu avea cine ma cununa…asta in timp ce in biserica erau -10 grade (si chiar as fi preferat sa am o lista cu preturi: vrei caldura-200 lei, vrei preot, inca 200 lei, pe langa ce am platit ca sa ne deschida biserica…lucru total neasteptat si nebanuit). Oare clevetesc spunand asta sau doar informez, relatand aspecte reale?
Mi-as dori sa nu am ce povesti si preotii sa isi faca treaba macar 8 ore pe zi in parohie…desi salariile sunt mici, sunt stabile si nu inteleg nici de ce se plateste extra pentru un serviciu facut in timpul programului de lucru (ca si cum eu m-as duce la serviciu si as sta degeaba 8 ore pe zi si, daca cumva chiar as avea ceva de facut, sa fiu platita extra, ceea ce este aberant).
Lumea trebuie sa treaca peste mentalitatile medievale si miunciuni care nu au la baza nimic concret decat deceptie si frustrare. daca am fi toti uniti si am trece peste aceste prejudecati meschine ne am putea dezvolta constiinta si am putea evolua intr un mod creator. mai trebuie sa treaca o generatie pentru a putea progresa!
Atata timp,cat biserica a devenit o afacere,si nicidecum,un locas spiritual,obligandu-te sa cumperi lumanari de 10 ori mai scumpe decat cele din comert,cerandu-ti sume exorbitante,pentru o pomana ,inmormantare,botez,nunta,etc..,preoti care vin la o pomana in BMW,iar la plecare ia amaratului si ultimii bani,pentru pomana,fiind om,supus greselii,nu vad cum as putea gandi pozitiv si evlavios,depre BISERICA ORTODOXA ROMANA SRL !!!!
E foarte usor sa arunci cu piatra.Se vede ca ati citit aceasta intamplare doar cu buzele,ca de luat in ras si de vorbit de rau pe preot tot o faceti.Mai cititi o data istorioara si luati aminte.Nu comdamnati pe toti preotii,ca nu toti sunt la fel si s-ar putea sa aveti nevoie de binecuvantarea unui preot adevarat ca sa primiti iertare.In Sfanta Scriptura scriptura scrie ca nici clevetitorii nu vor intra in Imparatia Cerurilor.
Va rog sa nu stergeti afisarea dupa comentariul meu!
O poveste infricosatoare?, inteleasa gresit?, folosita ca arma in conflictele actuale BOR?
Acea femeie „slaba la minte”, acea femeie a fost aleasa, doar prin comportamentul ei, acel preot a reusit sa-si demonstreze nevinovatia, motivul pentru care a fost caterisit, de cine a fost caterisit, o pilda care, in conflictele actuale ale BOR, este pilda de care avem nevoie, este o pilda care ne poate ajuta sa rezolvam actualele conflicte.
Acea femeie „slaba la minte”, nu i-a pus ia coarne unui preot cu har si caterisit, acea femeie a stiut ca i-au fost puse si coarne pentru a fi inlaturat, cei care l-au inlaturat, au avut acest drept, au fost acei preainaltati si prefericiti din clerul bisericii, a acelora care nu au avut har dumnezeiesc, au fost invidiosi pe acest preot cu har, l-au inlaturat si l-au caterisit!.Acea femeie „slaba la minte”, a murit dupa un an, a fost dezhumata dupa trei, mainile ei nu erau putrede, acel preot catrisit a fost chemat si si-a demonstarat harul dumnezeiesc!.Tocmai pentru acest har a fost inlaturat de mai marii bisericii, de bogatasii bisericii!.Un preot cu har dumnezeiesc, acela a fost asemenea lui Hristos, nu a avut nevoie de bogatii, nu a avut nevoie de limuzine aurite, nu a avut nevoie de kilograme de aur la gat, Dumnezeu l-a hranit cu ce-a doua meserie, iar prin minunile pe care le-a facut spre binele omenirii, a fost mai bogat si mai binecuvantat decat toti acei farisei care, asemenea actualilor, fura mancarea din gura saracilor!.Cati preoti cu har dumnezeiesc avem in Romania?, cu siguranta multi, aceia insa, sant saraci si sant aproape de credinciosi, fariseii fac averi si infometeaza poporul, tanara generatie si-a pierdut credinta din cauza lor, iar Dumnezeu este nevoit sa caute femei „slabe la minte” pentru a-si salva acei fii cu har, si pentru ca poporul sa nu-si piarda credinta!
Parintele Arsenie Boca spunea: vreti preoti buni….? nasteti-i !!!
De ce credeti oare ca HRISTOS a fost rastignit ? de ce Acel Preot a fost caterisit ? pentru nimic altceva deca INDEPLINIREA MISIUNII incredintate de TATAL CERESC.
Sunt de multe ori uimit ca in secolul 21 sunt oameni mari,maturi care cred in povestiri pt. copii si nu cred Cuvantul lui Dumnezeu adica Biblia. E scris :cine isi marturiseste pacatele si se lasa de ele capata indurare. Si apostolul Ioan spune caci sangele Domnului Iisus ne curateste de orice pacat tot in urma marturisirii si pocaintei. Deci toate celelalte sunt povesti pe cae nu le pot dovedii.
Sectarii lepadati de adevar nu stiu cum vor primi indurare.
@ noni Cum ati fi citit voi biblia daca sfintii , mucenicii, calugarii, arhiereii , mirenii , dreptcredinciosii (tradus -- cei ortodocsi) din acele vremi nu o pastrau si o transmiteau, fatarnicilor si inselatilor.
Credinta dreapta , cea buna vine din vechime continuand cu Iisus Hristos Ortodox, evreii fiind ortodocsi, iar noi CRESTINI Ortodocsi, El niciodata nu s-a dezis de credinta parintilor lui, ci a implinito cu legea iubirii.
Cum atunci un nauc Carl Perham din anii 1900 care era adventist (eretic sectar cu origini Luterane) deci nici macar penticostal (tot eretici), sustine ca peste el si inca 13 a coborat Duhul sfant vorbiind in limbi? deci duhul sfant sare din credinta in credinta cum vine asta? Trezitiva si veniti la Ortodoxie.
Avand izvor tulbure de credinta sectarii, cum se gandesc ca perceptele credintei lor cele insalete vor aduce mantuire.
Mantuire tututror si celor pierduti si inselati .
Cu adevarat Dumnezeu exista!!!
faptul ca transmiti o informatie auzita de la altul, poa sa fie o birfa?
Avem preotii care ii meritam, din vina noastra, pt. ca vrem tot mai multa libertate in toate si nu educatie crestineasca. Dupa cat ne-am straduit sa ne purtam unii altora suferintele, ne vom si iubi se respecta intre noi indiferent de hramul purtat. Ideal ar fi sa ne rugam cat mai sincer si cu durere pt. preoti si ei pt. noi, punandu-ne unii in locul celorlalti pt. aceasta. Adevarata milostenie nu sunt banii oferiti in stanga sau in dreapta, ci chiar rugaciunea care o facem tainic sau cu voce tare catre Dumnezeu. Banii si pomenile nu mantuiesc pe nimeni, niic pe cei care ile ofera si nici pe cei care le primesc, insa cu siguranta rugaciunile, da! Cand Dumnezeu priveste in inimile noastre, in care noi insine nu privim destul de adanc poate niciodata, ci cu nepasare, nu vede nici bani, nici pomenile oferite, ci bunatatea sau rautatea inimii noastre, pe care noi o exprimam prin ganduri, cuvinte si fapte, de cele mai multe ori fara sa realizam prezenta Lui in toate acestea. Asa fiind aruncam unii in altii cu piatra, fara sa ne gandim fiecare mai intai la propria vina, ci numai la vina celuilalt, care poate este mai putin vinovat ca noi…Daca ii hulim pe preoti, atunci cum sa se mai poata ruga pt. noi cu dragoste si durere, cand noi le suntem calai? De ce trebuie sa ne pese si sa stim ce fac preotii cu banii care ii dam la Biserici? Odata ce i-ai dat ca pt. Dumnezeu, atunci lasa-L pe Dumnezeu sa hotarasca tot El pt. preoti ce fac cu banii dati in parohiile lor, nu iilua locul tu, facandu-te judecatorul lor. Fara credinta si cu o viata traita tipic occidental, Romania moare si odata cu ea si poporul ei. Aceasta va doriti? Banii ard,fiind tronul lui „cornlelus”, deci cine ii iubeste si se increde in ei, mai mult ca in Dumnezeu, il va pierde pe Dumnezeu si atunci nu e de mirare ca nu are niciodata pace sufleteasca si nici nu o poate darui, cand ochii mintii si ai sufletului sunt preocupati cu banii mai mult decat orcie pe lumea aceasta…(AMS)