Să nu credeți că Dumnezeu stă cu satârul în mână, să ne pândească: ai greșit, tac
O suferinta nu si-a atins scopul, daca este data ca o terapie, ca sa zic asa, daca tu n-ai iesit cu un folos din ea. Sa nu credeti ca Dumnezeu sta cu satarul in mana, sa ne pandeasca: ai gresit, tac. Nu! Mai intai mult s-ar usura in viata duhovniceasca, oamenii, daca ar sti cat de mult ne iubeste Dumnezeu. Adica, cum spune si Origen: Dumnezeu ne iubeste mai mult decat ne uraste dracul.
Dar, o consecinta tot trebuie sa fie ca omul sa se intelepteasca cu orice chip. Sunt atat de neinsemnate suferintele de aici fata de ce va ni se descoperi noua – cum zice si Sfantul Apostol Pavel. Dumnezeu ne atrage atentia prin o boala, prin te miri ce, ca sa fi mai bun, pentru ca oricat ai fi de bun nu esti destul de bun. Pentru ca in afara de pacatele pe care le cunoastem, si sunt consemnate, le dibuim, mai sunt o serie intreaga de pacate care nu se stiu de lume, si se numesc pacatele lipsirii – adica binele pe care il poti face si nu-l faci. Atatea ocazii ai avut sa faci binele si nu l-ai facut. Ei, aceasta este deja o stare de pacat care te incarca. Adica lipsa de perfectiune.
Părintele Arsenie Papacioc
