”Să nu te mai închini de acum icoanei ce o ai în chilia ta”

maica_domnului

Un monah oarecare se liniștea în muntele Eleonului. El avea o icoană preafrumoasă a Născătoarei de Dumnezeu în chilia lui, la care avea multă evlavie. Și i se ruga în fiecare zi, cerând ca să-l izbăvească de dracul curviei. El avea atâta război de la această patimă, că nu-l lăsa nici ziua, nici noaptea și îl avea atât de biruit, încât se primejduia să cadă și în faptă. Îndată ce se aprindea în inima lui văpaia aceea vătămătoare de suflet, a spurcatei pofte, alerga la sfânta icoană și, rugându-se cu lacrimi, se prăpădea sminteala trupului.

Deși bine vedea vrăjmașul cum, cu ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, fratele se izbăvea, el nu înceta, ci totdeauna îl ispitea.

Într-o zi, stând afară din chilie, i-au venit iarăși viclenele gânduri.

Vrând să alerge către rugăciune după obișnuința lui, văzu cu ochii arătat pe diavolul, căruia îi zise: „Până când, vrăjmașule al adevărului, vrei să mă ispitești? Nu ai cunoscut socoteala mea, cum că nu mă supun? Pentru ce în zadar mă muncești?” Și a răspuns lui diavolul: „Eu pe mulți alții mai îmbunătățiți decât tine am biruit și voiesc să te fac și pe tine să te biruiești mai pe urmă, căci nu mă lenevesc, nici altă slujbă decât aceasta nu am. Însă, dacă vei face ceea ce îți voi zice ție, voi înceta să te mai supăr.” Iar acela a zis: „Ce voiești să fac?” Răspuns-a lui dracul: „Cu înlesnire și puțin lucru este ceea ce îți cer ție. Dar fă jurământ cum că nu vei mărturisi altcuiva și îți voi spune.” Iar pustnicul, ca un om neînvățat și fără de răutate ce era, pentru dorul ca să se izbăvească de acest fel de război, s-a jurat să nu spună altcuiva. I-a zis lui vicleanul șarpe: „Să nu te mai închini de acum icoanei ce o ai în chilia ta; scoate-o pe dânsa afară din chilie și eu, de acum, nu te voi mai supăra.” Iar monahul a zis: „Mâine îți voi da răspuns pentru aceasta.” După care, dracul făcându-se nevăzut, monahul se sfărâma cu gândurile, neștiind ce să facă din două. Și avea mare necaz și scârbă, dar, mai ales, pentru că s-a jurat să nu mărturisească nimănui. Căci diavolul cel preaviclean s-a silit să-i încuie ușa, ca să nu întrebe pe vreun dascăl care să-l învețe despre greșeala cea mai mică sau cea mai mare dintre ele.

Însă, în ziua aceea, a venit în munte Avva Teodor Eliotul, care era iscusit în Sfintele Scripturi și deprins în faptele bune, din ispitele dracilor; și câți îl întrebau luau mare folos sufletesc. Și, ducându-se și monahul cel înșelat, i-a vestit lui pricina; iar Avva l-a canonisit greu pentru jurământ, apoi i-a zis lui: „Nu știi cum că vrăjmașul nu scoate vreodată pe cineva din păcat mare, ca să-l arunce în cel mic, ci totdeauna în mai mare primejdie îl prăpăstuiește? Care mai mare fărădelege este decât ca să nu te închini Stăpânei celei Prealăudate? Mai mic păcat este să curvești de mii de ori, decât să te lepezi de Născătoarea de Dumnezeu cea pururea Fecioară. Și să nu asculți de acum mai mult pe vicleanul diavol, ci o roagă pe dânsa și ea îți va ajuta, ca să-l rușinezi pe el.

După aceea, plecând pustnicul de la Avva și ajungând la chilie, l-a întâmpinat dracul zicându-i: „O! Bătrânule rău, au nu te-ai jurat mie să nu spui nimănui orice îți voi zice ție? Să știi că, pentru călcarea de jurământ, ai să te muncești și eu nu voi înceta până în sfârșit a te ispiti.” Iar călugărul a răspuns: „Vrăjmașule al binelui și preaînrăutățitule, ori curvar de voi fi, ori jurător strâmb, nu mă vei judeca tu, ci numai Dumnezu și Stăpânul, Fiul pururea Fecioarei, de care zici să mă lepăd. Însă eu nu te voi asculta. Și acum poți să faci cu mine ce vrei: dar El îmi va ajuta și mă va izbăvi de ispitele și cursele tale.”

Atunci dracul s-a făcut nevăzut, iar monahul, făcând o iconiță mică, după chipul icoanei Preasfintei Născătoatrei de Dumnezeu pe care o avea în chilie, o purta cu el totdeauna.

Și, de atunci, n-a mai putut să-l supere vicleanul, ci a petrecut toată viața lui cu fapte bune și s-a învrednicit fericirii celei cerești, pe care, să dea Bunul Dumnezeu, ca și noi toți să o dobândim, cu darul și cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.

Protos. Nicodim Măndiță – ”Minunile Maicii Domnului”, Ed. Agapis

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *