Sf. Serafim de Virița: Scrisoare către un fiu duhovnicesc aflat într-o închisoare sovietică

Serafim_Vyrickijj

„Te-ai gândit vreodată că tot ceea ce te priveste pe tine Mă priveste la fel de mult si pe Mine? Lucrurile care te privesc pe tine sunt la fel de importante ca lumina ochilor Mei. Te pretuiesc atât de mult în ochii Mei (El vorbeste despre suflet) si te iubesc atât de mult; de aceea, e o bucurie atat de specială pentru Mine sa te pregătesc si să te încerc. Când ispitele si vrăjmasul vin peste tine, revărsându-se precum un râu asupra ta, vreau să stii că,

Aceasta a fost de la Mine.

Vreau să stii că slăbiciunea ta are nevoie de tăria Mea, iar scăparea si izbăvirea ta stau în a Mă lăsa să am grijă de tine. Ia aminte, când esti cuprins în vâltoarea imprejurărilor grele, între oameni care nu te înteleg, care nu iau în seamă lucrurile ce îti aduc bucurie si te izgonesc de la ei,

Aceasta a fost de la Mine.

Eu sunt Dumnezeul tău, toate împrejurările vietii tale sunt în mâinile Mele; nu ai ajuns din întâmplare în situatia ta, ci este tocmai locul pe care l-am pregătit pentru tine. Nu tu mi-ai cerut să te învăt smerenia? Iar acolo, te-am asezat în atmosfera potrivită, în scoala unde te vor învăta ceea ce ai nevoie. Locul in care trăiesti acum, precum si cei care trăiesc în jurul tău, nu fac altceva decât Voia Mea. Ai dificultati financiare si abia supravietuiesti? Ia aminte,

Aceasta a fost de la Mine.

Vreau să stii că Eu dispun de banii tăi; caută scăparea la Mine si întelege că Eu sunt izbăvirea Ta. Ia aminte, cămarile Mele sunt pline si inepuizabile si să fii convins că Eu îmi tin toate promisiunile. Nu primi ca oamenii să-ti spună când esti în necaz: „Să nu crezi în Domnul si Dumnezeul Tău.” Ai petrecut vreodată întreaga noapte în zbucium? Esti despărtit de rudele tale, de oamenii pe care îi iubesti? Am lăsat să ti se întâmple toate acestea astfel încât să te întorci către Mine si în Mine să afli vesnica mângâiere si odihnă. Te-a dezamăgit prietenul tău, sau cineva căruia ti-ai deschis inima?

Aceasta a fost de la Mine.

Am îngăduit ca această suferintă să te atingă astfel încât să înveti că cel mai bun prieten al tău este Domnul. Înfătisează-Mi-le toate Mie si spune-mi tot ce ai pe suflet. Te-a vorbit cineva de rău? Las-o în grija Mea. Lipeste-te de Mine, în Mine este adăpostul tău, astfel încât vei fi ferit de războirile neamurilor. Voi face ca dreptatea ta să strălucească precum lumina, iar viata ta ca miezul zilei. Planurile tale au fost destrămate, a slăbit sufletul tau iar tu te simti sfârsit,

Aceasta a fost de la Mine.

Ti-ai facut planuri si ti-ai stabilit obiective; le-ai adus înaintea Mea să le binecuvântez. Dar vreau sa lasi toate în seama Mea, să călăuzesc si să îndrept cu Mâna Mea împrejurările vietii tale, căci tu esti orfanul, iar nu stăpânul. Pierderi neasteptate au venit peste tine si deznădejdea ti-a cuprins inima, ia aminte,

Aceasta a fost de la Mine.

Căci cu această multă oboseală si teamă mare te încerc, ca să văd cât de puternică îti e credinta în promisiunile Mele si îndrăzneala în rugăciune pentru aproapele tău. De ce nu esti tu cel care si-a încredintat grija pentru cei dragi iubirii Mele celei purtatoare de grijă? De ce nu esti tu cel care îi lasă în ocrotirea Preacuratei Maicii Mele? Boli grave au venit peste tine, care poate vor fi vindecate sau poate sunt de nevindecat, tintuindu-te de patul tău,

Aceasta a fost de la Mine.

Pentru că vreau să Mă cunosti mai adânc, prin boala trupului si să nu murmuri împotriva acestor încercări pe care ti le trimit. Nu încerca să întelegi planurile Mele despre căile diferite de mântuire a sufletelor oamenilor, ci fără cârtire si cu umilintă pleacă-ti capul înaintea bunătătii Mele . Ai visat să faci ceva extraordinar pentru Mine, dar în loc să indeplinesti asta, ai căzut pe patul de suferintă,

Aceasta a fost de la Mine.

Pentru că te-ai fi cufundat astfel în lucrurile tale si Mi-ar fi fost cu neputintă să-ti mai ridic gândul către Mine, iar Eu vreau să te învăt cele mai adânci cugetări si învătăturile Mele, ca să-Mi slujesti. Vreau să te învăt să simti cum tu nu esti nimic fară Mine. Câtiva dintre cei mai buni fii ai Mei sunt cei care s-au despărtit de activitătile vietii, pentru a învăta să folosească arma rugăciunii neîncetate. Ai fost chemat pe neasteptate să preiei o responsabilitate dificilă, indurată în numele Meu. Îti încredintez aceste greutăti si din acest motiv Domnul Dumnezeul tău iti va binecuvânta toate lucrurile tale, în toate carările tale. În toate, Domnul îti va fi învătător si îndrumător. În această zi, am pus în mâinile tale, copilasul Meu, acest vas plin cu mirul cel dumnezeiesc, să-l folosesti din belsug. Adu-ti aminte întotdeauna că fiecare dificultate de care te vei izbi, fiecare cuvânt jignitor, fiecare vorbire de rău si critică, fiecare piedică în lucrarea ta care ar putea sa nască în tine frustrare sau dezamăgire, fiecare descoperire a slăbiciunilor si neputintelor tale va fi unsă cu acest untdelemn,

Aceasta a fost de la Mine.

Cunoaste si aminteste-ti pururea, oriunde ai fi, că orice bold care te inteapă va fi tocit, de îndată ce vei învăta, în toate lucrurile tale, să privesti către Mine. Toate ti le-am trimis Eu, pentru desăvârsirea sufletului tău,

Toate acestea au fost de la Mine. „

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *