Sunt trei trepte de sporire ale omului

Treapta începătorilor, cea mijlocie şi cea a celor desăvârşiţi. Cel de pe treapta întâi, deşi gândul îi este pornit spre bine, totuşi mintea mai are mişcări pătimaşe. Treapta a doua este la mijloc, între pătimire şi nepătimire. Şi se mişcă într-însa gândurile cele de-a dreapta de-a valma cu cele de-a stânga. Şi izvorăşte în acelaşi timp lumina şi întuneric, cum s-a spus. Şi cel în treapta mijlocie de va începe puţin să citească Dumnezeieştile Scripturi şi să-şi închipuiască gândurile cele Dumnezeieşti, prin închipuirea cărora el se aprinde de adevăr după puterea lui, şi se păzeşte cu paza cea din afară, din care se naşte şi păzirea lăuntrică şi lucrul după cuviinţă, atunci el va fi tare după ispitele patimilor.

Iară de va hrăni focul cel firesc cu cele pomenite şi nu va lăsa departe căutarea, cercetarea şi dorul după ele, chiar dacă nu le-a văzut pe ele, totuşi hrănindu-şi gândurile cu semnele Dumnezeieştilor Scripturi, şi ţinându-le strânse, ca să nu se abată spre stânga, şi să nu primească, în loc de adevăr vreo sămânţă drăcească, îşi va păzi foarte sufletul său cu dorul. Și va cere de la Dumnezeu cu durere şi cu răbdare rugăciune, iar Dumnezeu îi va plini cererea şi îi va deschide lui uşa Sa, mai cu seamă din pricina smereniei sale.

Fiindcă celor smeriţi în cugetul lor li se descoperă tainele. Iară de va muri el cu această nădejde, chiar dacă de aproape nu va vedea de fel pământul acela, dar cred că împreună moştenitor va fi cu drepţii cei de demult, care nădăjduiau să ajungă la desăvârşire şi n-au ajuns s-o vadă, după cuvântul Apostolului, care zice, că în toate zilele spre nădejde au lucrat şi spre nădejde au dormit (Evrei 11,39). Şi ce să spun, dacă n-ar ajunge omul în pământul făgăduinţei, adică în chip vădit să cuprindă adevărul, pe măsura puterii lui fireşti? Oare din pricina aceasta este oprit de la intrarea în ţara făgăduinţei şi rămâne în treapta cea din urmă a cărei întreagă punere înainte este înclinată spre cele de-a stânga? Și fiindcă n-a cuprins adevărul întreg, oare rămâne omul în neamul cel prost al treptei cele de pe urmă, oare nici nu le cunoaşte, nici nu le doreşte pe acestea? Sau i se cuvine să se ridice la calea cea mijlocie, despre care am vorbit? Că deşi omul n-a văzut pământul făgăduinţei decât ca într-o oglindă, dar de departe a nădăjduit spre el, și din pricina acestei nădejdi a fost pus împreună cu părinţii lui. Și cu toate că nu s-a învrednicit aici de dorul desăvârşirii, totuşi fiindcă mereu a vorbit de dânsul, şi mereu mintea s-a îndeletnicit cu el pe de-a-ntregul, şi cât a trăit, mereu l-a dorit, de aceea a putut el să curme gândurile cele viclene. Şi cu nădejdea aceasta inima lui cea plină de Dumnezeu, iese din lumea aceasta.