Te aștepți să ajungi direct în rai dacă îți faci cruce încet, pompos și în cea mai corectă formă, de la dreapta la stânga?

Scrisoarea unei bătrâne maici către un catehumen

Dragă „John”,

Înțeleg că ești pe cale să devii ortodox. Nu știu mai nimic despre tine, cu excepția faptului că ești englez.

Înainte de a merge mai departe, un lucru aș vrea să ne fie clar. Nu mi s-a spus de ce anume vrei să te convertești, dar te asigur că nu ar avea nici un rost să o faci din motive „negative”. Vei găsi la fel de mult (dacă nu mai mult) „rău” în Ortodoxie precum în Biserica Anglicană sau Catolică.

Astfel – și acesta e cel dintâi aspect –, ești pregătit să dai peste minciună, ipocrizie, răutate și toate celelalte în Ortodoxie la fel ca în orice altă religie sau denominație [creștină]?

Te aștepți la vreun fel de paradis pământesc plin de miros de tămâie și de cea mai bună muzică? Te aștepți să ajungi direct în rai dacă îți faci cruce încet, pompos și în cea mai corectă formă, de la dreapta la stânga?

Ai deja o carte de bucate cu rețete autentice rusești pentru sărbătorile de Paști?

Ești expert în sărutarea de trei ori cu orice ocazie posibilă sau neavenită?

Te poți închina elegant, fără să-ți cadă diverse lucruri de prin buzunare?

Sau…

Ai citit Evangheliile?

L-ai văzut pe Hristos răstignit? Ai luat parte în duh la Cina cea de taină – la sensul Sfintei Împărtășiri?

Și…

Ești pregătit, cu toată smerenia, să înțelegi că nu vei putea cunoaște niciodată, în această viață, nimic dincolo de credință? Iar credința înseamnă acceptarea Adevărului nedovedit? Credința și cunoașterea constituie contradicția supremă – și absorbția supremă a uneia în cealaltă.

Ortodoxia trăită se bazează pe un paradox ce este reflectat în rugăciune – privată sau publică.

Știm pentru că credem și credem pentru că știm.

Dar mai presus de toate, ești pregătit să primești toate lucrurile ca venind din partea lui Dumnezeu?

Dacă am fost făcuți să fim „fericiți”, de ce [este nevoie de] Răstignire? Ești gata, orice-ar fi, să crezi că undeva, cumva, ea trebuie să aibă sens? Că nu înseamnă răbdare pasivă, ci vigilență constantă, atenție la ceea ce ni se cere – la Dragoste, mai presus de toate?

Săraci, bătrâni, bolnavi, ajunși la ultima suflare, tot putem iubi. Nu nonsensul sentimental care este atât de des confundat cu iubirea, ci iubirea care se sacrifică – răstignirea lăuntrică a lăcomiei, a invidiei, a mândriei.

Niciodată să nu confunzi iubirea cu sentimentalismul.

Niciodată să nu confunzi rugăciunea cu afectarea.

Fii smerit – iubește chiar și atunci când e greu.

Și nu trata cultul bisericesc ca pe un spectacol de teatru!

Sper ca măcar unele din [toate] astea să aibă sens,

Cu cele mai bune urări,

Maica Thecla

Articol relatat de portalul pemptousia.ro