Toţi care s-au supus de bunăvoie antihristului vor izbucni în plâns
Astăzi tot mai puţini slujitori ai sfintelor altare au curajul să mărturisească Adevărul înaintea turmei lor, să – i dezmeticească şi să – i înveţe pe creştini cum să se mântuiască în lumea aceasta vicleană, plină de capcane. Dar … de cine să ne temem de vreme ce Dumnezeu e Mântuitorul nostru (Psalmi 26, 1)? ’’Hristos ieri şi azi , şi în veci este acelaşi ’’(Evrei 13, 8) . Toţi care L – au urmat, au trecut prin mari dureri. Dar ’’ suferinţele din vremea de acum nu au nici o însemnătate faţă de slava care ni se va descoperi ’’ (Romani 8, 18).
VLĂDICA IOAN MAXIMOVICI : DESPRE SFÂRŞITUL LUMII
Nu ai învăţat că în vremuri de restrişte fiecare creştin esterăspunzător pentru întreaga creştinătate? Că fiecare mădularal Bisericii este răspunzător pentru întreaga Biserică? Şi căastăzi Biserica are duşmani şi este prigonită şi dinlăuntru, şi dinafară?
Înainte de sfârşitul vieţii pe pământ vor fi conflicte sociale, tulburare, războaie, foamete şi cutremure. Oamenii vor suferi de frică; vor muri din pricina aşteptării nenorocirilor. Nu va mai fi viaţă, ci o stare chinuitoare de cădere de la viaţă. Va fi o cădere nu numai de la viaţă, ci şi de la credinţă. Oamenii vor deveni mândri şi nerecunoscători, sfidând Dumnezeiasca Lege; împreună cu o cădere de la viaţă va fi şi o lipsă a vieţii morale. Va fi o epuizare a binelui şi o creştere a puterii răului. Sf. Ap. Ioan Teologul înfăţişează în ’’Apocalipsă’’ soarta Bisericii prin imaginea unei femei care, în acele vremuri, se ascunde în pustie: ea nu se arată în viaţa publică. Forţele care pregătesc apariţia Antihristului vor deţine funcţii importante în viaţa publică. Antihrist nu va fi un diavol întrupat, ci o fiinţă umană. Acel om vrea să fie în locul lui Hristos şi să aibă ceea ce numai lui Hristos I se cuvine să aibă. El va voi să exercite aceeaşi atracţie şi autoritate asupra întregii lumi şi va primi această putere ca pe o anticipare a propriei distrugeri, respectiv a distrugerii întregii lumi. Cu puterea minciunoaselor minuni vor fi ucişi toţi cei ce nu vor recunoaşte autoritatea lui antihrist. El va fi foarte hâtru, foarte priceput în comunicarea cu oamenii. El va fi fermecător şi plin de afecţiune. Pregătirea apariţiei lui în lume a început încă de la Învierea Mântuitorului: ’’Taina fărădelegii se şi lucrează ’’ (II Tesaloniceni 2,7) , iar forţele care îi pregătesc apariţia se luptă împotriva dreptei autorităţi împărăteşti (N. red.: au răsturnat monarhia în Rusia). Sf. Ap. Pavel spune că antihristul nu poate apărea decât atunci când va fi înlăturat ’’Cel care îi stă împotrivă ’’. Sf. Ioan Gură de Aur spune că ’’cel care îi stă împotrivă este dreapta putere dumnezeiască. O asemenea putere se luptă cu răul. Taina fărădelegii care se lucrează nu doreşte o autoritate care duce război împotriva răului; ci doreşte o autoritate a nedreptăţii, iar atunci când va reuşi să împlinească aceasta – nimic nu va mai sta în calea venirii lui antihrist. El nu va fi numai inteligent şi fermecător, va fi compătimitor, un filantrop care face binele de dragul întăririi puterii sale. Iar atunci când şi-o va întări suficient, astfel încât întreaga lume să-l recunoască îşi va arăta adevărata faţă. Îşi va alege Ierusalimul ca și capitală, deoarece aici a fost locul în care Mântuitorul S-a descoperit pe Sine în Dumnezeiasca Sa învîţătură. Dar lumea nu L-a primit pe Hristos, răstignindu-L în Ierusalim, în vreme ce sub antihrist Ierusalimul va deveni capitala lumii care va recunoaşte autoritatea lui antihrist. Odată atinsă culmea puterii, antihristul va cere oamenilor să-i recunoască realizările sale ca pe ceva ce nici o altă putere pământească şi nici un alt om nu le pot face; va cere ca oamenii să se plece lui ca unei fiinţe superioare, ca unui dumnezeu. El va face ceea ce este plăcut oamenilor, ca ei să recunoască autoritatea lui de conducător suprem . El va îngădui ca Biserica să existe, permiţându-i să-şi ţină dumnezeieştile slujbe, va făgădui construirea bisericilor măreţe – cu condiţia să fie recunoscut ca fiinţă supremă şi să fie venerat. El va avea o ură personală asupra lui Hristos, va trăi prin această ură şi se va bucura să-i vadă pe oameni că se leapădă de Hristos şi de Biserică. Va fi o cădere masivă de la credinţă. Căutarea compromisului va fi o dispoziţie caracteristică a oamenilor. Sinceritatea spovedaniei va dispărea. Oamenii îşi vor justifica inteligent propria cădere; o astfel de dispoziţie generală va fi susţinută de o răutate plină de afecţiune. Oamenii se vor obişnui cu apostazia de la adevăr şi cu dulceaţa compromisului şi a păcatului. Antihristul va îngădui oamenilor totul, numai să cadă la pământ şi să i se închine lui. Cei care îl vor venera, vor avea o pecete pe frunte şi pe mâna dreaptă; ei vor simţi în minţile lor necesitatea închinării la antihrist şi-şi vor supune voinţa faţă de el.
Toate stihiile vor arde. Lumea, în forma ei de acum, va pieri într-o clipită; totul se va schimba. Va apărea Semnul Fiului Omului-Semnul Crucii. Toţi care s-au supus de bunăvoie antihristului vor izbucni în plâns. Antihrist va fi ucis şi Domnul va apărea pe nori cu slavă. Cum îl vom vedea? Cu ochi duhovniceşti. Trâmbiţele vor suna tare în sufletele oamenilor, în conştiinţele lor. Tot ce s-a adunat în conştiinţa omului va fi dat la iveală.
Sursa: aparatorul.md