Trebuie să fim gata să primim din mâna lui Dumnezeu orice experienţă ne-ar trimite

Mai des decât îndrăznim să recunoaştem, ne rugăm aşteptând vreo tainică revelaţie, nădăjduind că ceva se va întâmpla, că vom cunoaşte o experienţă pasionantă. Este o greşeală, acelaşi tip de greşeală pe care o comitem în relaţia cu oamenii şi care poate, de fapt, să distrugă cu totul relaţia.

Abordăm o persoană şi aşteptăm un anume tip de reacţie; dacă nu există reacţie sau dacă nu e cea pe care o aşteptăm, suntem dezamăgiţi sau trecem pe lângă realitatea răspunsului dat. Când ne rugăm, trebuie să ne amintim că Domnul Dumnezeu, care ne lasă să ne apropiem liber de El, e la fel de liber faţă de noi; ceea ce nu înseamnă că libertatea Sa e una arbitrară, precum a noastră, care ne face amabili sau ursuzi în funcţie de dispoziţie; asta înseamnă că nu e obligat să ni se dezvăluie prin simplul fapt că suntem acolo şi-L ţintuim cu privirea. E foarte important să ne amintim că şi Dumnezeu, şi noi suntem liberi să venim ori să plecăm; şi această libertate are o importanţă capitală, întrucât e caracteristica unei adevărate relaţii personale.

Trebuie să rămânem în prezenţa lui Dumnezeu, într-o stare deplină de tăcere şi concentrare, de trezvie şi stăpânire. E posibil să aşteptăm cu orele sau pentru perioade mai lungi de timp, dar va veni clipa când veghea noastră va fi răsplătită, căci ceva se va întâmpla. Dar vă repet, dacă suntem într-o stare de trezvie şi de veghe, este pentru că aşteptăm orice s-ar putea întâmpla şi nu doar un anumit eveniment. Trebuie să fim gata să primim din mâna lui Dumnezeu orice experienţă ne-ar trimite.

Extras din „Rugăciunea vie” a Mitropolitului Antonie de Suroj, Ed. Theosis