„Duhurile răutății, care sunt în văzduhuri”
Demonii se găsesc în văzduh, adică în spatiul de sub cer, pe suprafata pământului si în iad. „Intinderea dintre cer si pământ, tot abisul pe care îl vedem cu ochii, văzduhul, pământul, servesc drept sălăsluire duhurilor necurate, alungate din Cer”(Sf. Ignatie Brianceaninov).
In Cartea lui Iov, satana este înfătisat ca rătăcind pe întinderea nemărginită a pământului. El cutreieră pământul „dând târcoale, chinuit fiind de o ură neîncetată fată de neamul omenesc”(Iov 1,7).
Sfântul Apostol Pavel numeste pe demoni „duhurile răutătii, care sunt în văzduhuri” (Efes 6,12), iar pe căpetenia lor „stăpânul văzduhului” (Efes. 2,2). Demonii pot reprezenta sursa diferitelor boli si suferinte, deci pot intra în oameni si animale pentru a le chinui (Luca 8,33; 13,16).
Demonii trăiesc în ape, iar acest lucru îl stim din învătătura Bisericii Ortodoxe, care în rugăciunile sale de sfintire a apei roagă pe Dumnezeu să curete apa de posibila prezentă acolo a duhurilor necurate.
Părintele Serafim Rose, vorbind despre locurile propriu-zise ale Raiului si ale Iadului, spune că aceste locuri se găsesc în afara coordonatelor sistemului nostru spatio-temporal. Deci sufletele oamenilor din Rai sau Iad se află într-un spatiu de o altă natură, care începe nemijlocit de aici, dar se întinde ca si cum ar fi în altă dimensiune.
In timpurile noastre, satana, căpetenia demonilor, se află în Iad. Sf. Prooroc Isaia a prevestit acest sălas al satanei: „Si acum tu cobori în Iad, în cele mai de jos ale pământului”(Is. 4,15). Cele prezise s-au împlinit odată cu venirea Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ, care l-a legat pe satana pentru toată perioada dintre cele două veniri pe pământ ale Sale: „l-a aruncat în adânc si l-a închis si a pecetluit deasupra lui” (Apoc. 20,3). Inainte de cea de a doua venire a Domnului Iisus Hristos pe pământ: „Satana va fi dezlegat din închisoarea lui (din lad) si va iesi să amăgească neamurile, care sunt în cele 4 unghiuri ale pământului” (Apoc. 20,7).
Din vietile Sfintilor aflăm că mai marele demonilor se află în Iad, iar la suprafata pământului si în văzduh se află diavolii condusi de căpeteniile lor, adică de duhurile necurate, din clanurile superioare. Demonii coboară în Iad pentru a-l informa pe satana asupra celor săvârsite de ei si asupra a tot ceea ce se petrece pe pământ si pentru a primi noi porunci si instructiuni de la stăpânul lor.
După căderea lui Adam si a Evei din Rai, mintea omenească a pierdut harul lui Dumnezeu, care o apăra de duhurile necurate. Diavolii au astfel puterea de a intra în mintea omului si de a-i insufla gânduri păcătoase. Demonii pot să intre în oameni cu toată esenta lor volatilă. Demonul care intră în acest fel în om nu se amestecă cu sufletul, ci trăieste în trupul oamului, posedând în chip fortat sufletul si trupul. Datorită imaterialitătii si subtilitătii lor, demonii pot intra într-un număr foarte mare în om (Luca 8,30).
Sfântul Grigorie Teologul spune că: „Diavolul nu poate pune stăpânire pe noi în întregime, prin nici un fel de mijloace. Dacă stăpâneste puternic unii oameni, acest lucru se datorează faptului că acestia s-au lăsat stăpâniti de ei, de voie bună, fără să se împotrivească” (Iacob 4,7). Deci instalarea directă a duhului necurat în om se face numai cu îngăduinta lui Dumnezeu, constituind adesea urmarea vietii desfrânate si usuratice a celui păcătos. Sunt însă si cazuri în care oamenii de bună voie se leapădă de Hristos si în cadrul unor rituale demonice primesc pe diavoli (satanistii, masonii, New Age…). In alte situatii, Dumnezeu îngăduie diavolilor să se sălăsluiască si să lupte pe oameni, pentru ca acestia să se roage mai mult si din cauza suferintelor să nu mai păcătuiască. De remarcat este si faptul că cel mai des se întâlneste nu instalarea diavolului în om (îndrăcirea), ci posedarea omului de diavol, prin subordonarea sufletului său vointei demonice. Drept exemplu ne poate servi Iuda. Cuvintele Sfintei Evanghelii că a intrat satana în Iuda nu se interpretează că Iuda s-ar fi îndrăcit. Sfântul Apostol Ioan spune că: 1. Satana a pătruns mai întâi în sufletul ucenicului, datorită lăcomiei acestuia de bani (In. 12,6); 2. După aceasta a pus stăpânire pe inima lui (Ioan 13,2); 3. In cele din urmă a intrat satana desăvârsit în el (Ioan 13,27).
Aici avem un exemplu grăitor de posedare treptată de către diavol a sufletului păcătos, datorită pasiunii crescânde a acestuia pentru bani, băutură, desfrânare si celelalte păcate. Duhul necurat se poate înfătisa sub chip prefăcut, întinzând o cursă sau alta. El reprezintă fie răul evident, fie că se transformă în înger luminos, luând chipul binelui si cucerind astfel mintile noastre.
Prea bunul Dumnezeu nu îngăduie diavolilor ca să lupte pe oameni peste puterile lor, ci în aceste lupte îi dă omului putere ca să poată birui. Dumnezeul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care este întemeietorul virtutilor, dă putere crestinilor care se luptă cu diavolii si în acelasi timp smereste mânia înversunată a duhurilor necurate, care, fără îngăduinta lui Dumnezeu, nu pot ispiti pe oameni (Iov. 1,12). In lupta cu oamenii, diavolul încearcă să influenteze trupul, simturile, vointa si imaginatia. Dar cum actionează duhurile necurate asupra trupului omenesc? S-a văzut limpede că demonii, cu îngăduinta lui Dumnezeu, pot să ucidă pe oameni sau să abată asupra lor diferite boli si să intre în ei, adică să le stăpânească trupul (Iov 1,13-19).
Invătătura despre duhurile diavolesti, după Sfânta Scriptură si Sfânta Traditie
FOTO: Icoana Sfintei Marina, izbavitoarea de duhuri rele