Vai lumii din pricina prorocilor mincinoși!
Laudat fie Domnul, Care a randuit Biserica cea mantuitoare si ne-a invrednicit a fi madulare alei ei!
Dar iata necazul: vrajmasul adevarului si al binelui este nespus si nemultumit de faptul ca noi suntem aparati de o asemenea cetate de nadejde. Ca si in vremea Apostolilor, si astazi el ridica oameni graitori in desert, inselati cu mintea, care se impotrivesc invataturii sanatoase, care intra in taina prin case, invatand cele ce nu se cad, insisi fiind uraciosi si nesupusi si spre tot lucrul bun netrebnici (Tit 1, 10-11, 16). Ii am in vedere pe schismatici si pe schismatice, care umbla pe cai intunecate si ii invata pe oameni lucruri pe care ei insisi nu le pricep. Nu stiu care fata batrana din nu stiu care secta sau nea X care de-abia stie sa citeasca se apuca sa explice ca acum Biserica nu mai exista, taine nu mai exista, preotie nu mai exista: sa se mantuiasca fiecare cum stie. Oamenii ii asculta si incep sa se instraineze de Sfanta Biserica. Ca ei vorbesc nu e de mirare, pentru ca urmaresc, precum arata Apostolul, castig urat – dar faptul ca sunt ascultati, iata lucrul de care nu ne putem mira indeajuns. Nu exista Biserica, nu exista taine, nu exista nici preoti, nici mantuire – unde s-au dus toate astea? Dar ce, degeaba a venit pe pamant Fiul Unul-Nascut al lui Dumnezeu si a suferit moarte de cruce? Degeaba ni s-a deschis cerul in urma Domnului pentru a noastra mantuire?
Degeaba S-a pogorat Duhul Sfant si a aratat puteri si semne atat de minunate? Degeaba s-au nevoit Sfintii, degeaba au patimit mucenicii? Si, ca si cum toate acestea nu au slujit la nimic, nu a putut mantui Biserica, al carei cap este Hristos, Care a fagaduit ca va fi cu ea pana la sfarsitul veacului?… Dar uita-te ce se face in Ierusalim, cetatea cea sfanta, si in toata Palestina, in Alexandria si in Antiohia, in Cezareea si in bisericile Asiei Mici, in Cipru si in Grecia, in Constantinopol, in Bulgaria, in Serbia, in Moldova si in Valahia si in toata Rusia! Pretutindeni sunt preoti, pretutindeni sunt taine, pretutindeni este vadita prezenta harului dumnezeiesc – semnul bunavointei si al impaciuitoarei apropieri de noi a lui Dumnezeu. Precum la inceput, asa si acum auzim cuvantul impacarii si vedem insasi puterea lui, care ramane neschimbata pana in ziua de astazi – dar ei nu vad sau nu vor sa vada, pentru ca rautatea le-a orbit ochii. Iata Ierarhii Mitrofan si Tihon ai Voronejului, iata Sfantul Inochentie al Irkutskului, iata Sfantul Dimitrie al Rostovului si multi altii, ale caror moaste se odihnesc nestricacioase in multe locuri – carei Biserici ii apartin ele? Bisericii noastre, Sfintei Biserici Ortodoxe. Nu este acesta un semn vadit ca noi avem Biserica mantuitoare, cu taine puternice sa sfinteasca si preotie in stare sa calauzeasca la viata vesnica; Biserica pazitoare a credintei adevarate, care arata randuielile vietii bineplacute lui Dumnezeu? Biserica este Mireasa lui Hristos, impodobita din plin cu toate frumusetile. Mint hulitorii cei urati de Dumnezeu, si nu vor decat sa ii strice pe toti, insisi robi fiind robi ai stricaciunii (2 Pt. 2, 19).
Sfântul Teofan Zăvorâtul
