Vezi ce atrage blestemul! Să nu vă blestemaţi niciodată copiii!
Părintele Porfirie spunea că părinţii sunt datori să fie foarte atenţi la felul în care se adresează copiilor lor.
Ei trebuie să-i binecuvânteze, nu să-i blesteme sau să-i certe, căci fiecare om care binecuvântează răspândeşte binele, iar fiecare om ce blestemă răspândeşte răul. Şi a dat Părintele şi un exemplu pe care el însuşi îl cunoştea din viaţa reală:
Odată, copilul unei mame s-a dus la joacă, deşi mama îl rugase să ducă măgarul la câmp. Cînd s-a întors copilul acasă, mama, toată numai nervi, l-a blestemat în toate felurile grosolane care le ies din gură oamenilor nesăbuiţi şi fără legătură cu Biserica. Atunci, copilul a luat măgarul şi a plecat. Pe drum, a căzut de pe măgar, s-a lovit rău cu capul de o piatră şi a murit. Nişte trecători l-au găsit şi l-au dus acasă. Când l-a văzut mama lui, îşi smulgea părul din cap, dar degeaba, răul fusese deja făcut. De aceea, şi Evanghelia ne învaţă să binecuvântăm mereu, căci binecuvântarea atrage binele, iar blestemul atrage răul, nenorocirea, nefericirea.
Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări